Două minore au fost accidentate de un şofer neatent
Două minore, una de 9 şi cealaltă de 10 ani, au ajuns la spital după ce au fost acroşate de un şofer neatent. Accidentul a avut loc pe strada Alexandru cel Bun, în apropierea Liceului Teoretic„Emil Racoviţă”, în jurul orei 13.25, oră la care un martor a sesizat incidentul la 112. La faţă locului s-a deplasat o ambulanţă SMURD şi una aparţinând Serviciului de Ambulanţă a Judeţului (SAJ) Vaslui, care au preluat cele două copile. Ambele au fost predate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, una cu diagnosticul de „abdomen acut chirurgical”, cealaltă cu „traumatism de membru inferior stâng” „Un conducător auto în vârstă de 47 de ani, din Laza, se deplasa pe strada Alexandru cel Bun. Din cauza neatenţiei a acroşat două minore, una de 9 ani şi una de 10 ani, care se angajaseră regulamentar în traversarea străzii. Ambele fete, implicate în accidentul rutier, au ajuns la spital. În urmă testării cu aparatul alcooltest s-a constatat faptul că şoferul nu consumase alcool. Pe numele acestuia s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă”, ne-a declarat Loredana David, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Vaslui.