Printează acest articol Printează acest articol

Două autoturisme de lux și peste 4.500 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră

În urma unei acțiuni specifice desfășurate pe linia prevenirii și combaterii contrabandei în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au confiscat două autoturisme de lux și 4.502 pachete de țigări de contrabandă.Cei doi șoferi sunt cercetați penal pentru contrabandă, față de unul dintre ei instanța dispunând arestul preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

În ziua de 20 aprilie a.c., pentru verificarea unor informații deținute, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

În cadrul acțiunii desfășurate, în jurul orei 07.30, pe raza localității de frontieră Râșești, județul Vaslui, au fost oprite în trafic două autoturisme: unul marca Citroen C5, înmatriculat în România, condus de Serghei G., în vârstă de 27 de ani, respectiv, unul marca Mercedes E220, condus de Dumitru I., în vârstă de 23 de ani, ambii cu cetățenie română și R. Moldova.

Având suspiciuni că transportă țigări de contrabandă, autoturismele și tinerii au fost conduși la sediul sectorului, din municipiul Huși, pentru efectuarea unui control amănunțit.

Astfel, colegii noștri au descoperit ascunse și nedeclarate, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, în mai multe spații special amenajate dispuse în diferite locuri din autoturismul marca Citroen C5 (barele de protecție față și spate, aripile interioare spate, spatele scaunelor din spate, podea și compartimentul motor, între radiator și motor), 4.502 pachete țigări, de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a stabilit că Dumitru I., șoferul autoturismului marca Mercedes, avea rolul de antemergător.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii țigaretelor, în valoare totală de 67.530 lei, iar cele două autoturisme, în valoare totală de 111.891 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Cele două persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și complicitate la contrabandă, față de Serghei G. instanța dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cetățean din Republica Moldova căutat de autoritățile din Federația Rusă, depistat la controlul de frontieră

Polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au depistat și reținut un cetățean din Repubica Moldova, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emisă de autoritățile din Federația Rusă.

În data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în țară, pasager într-un autoturism înmatriculat în Federația Rusă, cetățeanul din R. Moldova Timofei C., în vârstă de 31 de ani.

La controlul de frontieră, lucrătorii noștri au constatat că pe numele tânărului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare și predare sau extrădare, emis de autoritățile din Federația Rusă la data de 31.03.2017. Persoana avea de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt cu violență săvârșită pe teritoriul rusesc.

Timofei C. a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *