“Constelaţia Necunoscută” împlineşte 46 de ani
Nu mai puţin de 153 de concurenţi, cu vârsta cuprinsă între 4 şi 25 de ani, vor urca la sfârşitul acestei săptămâni pe scena Casei de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui, în cea de-a 46-a ediţie a Festivalului-concurs “Constelaţia Necunoscută”. “O bătălie pentru frumos” în urma căreia vor câştiga , ne asigură organizatorii, cei mai buni.
La sfârşitul acestei săptămâni, mai exact în perioada 15-16 octombrie, Casa de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui va fi gazda celei de-a 46-a ediţii a Festivalului-concurs interjudeţean de muzică uşoară “Constelaţia Necunoscută”. Festivalul se va desfăşura pe două secţiuni: interpretare (pe categorii de vârstă) şi creaţie.
”Renumele Festivalului a făcut ca în competiţie să se înscrie un număr record de concurenţi, din toate zonele ţării: Iaşi Botoşani, Ploieşti, Bucureşti, Bacău, Alba, Constanţa, Brăila, Galaţi, Roman,dar ne bucurăm însă şi de concurenţi din Republica Moldova, din Ucraina şi Bulgaria. Festivalul se va deschide se va deschide sămbătă, la ora 9.30, cu o paradă a concurenţilor, care se va desfăşura în Centrul Civic sau, în caz de vreme nefavorabilă, în foaierul Casei de Cultură. Anul acesta am decis să avem un juriu internaţional, pentru că nu ne dorim cu orice preţ să aducem în prim plan interpreţii vasluieni, ci pe acei pe care îi recomandă talentul şi măiestria interpretării. Astfel, din juriul fac parte profesionişti în domeniu: Tudor Turcu (preşedinte), Iurie Lepcic din Cernăuţi, Ucraina, Rumiona Nacheva,din Bulgaria, Sandi Vavcik,din Slovenia, interpreta Doina Moroşanu , George Vanvu, Radio Iaşi, compozitorii Claudiu Bulete, Marcel Iorga şi Dumitru Jijie, directorul Festivalului. Festivitatea de premiere se va desfăşura duminică, după recitalurile susţinute de Tudor Turcu, Doina Moroşanu şi de foşti laureaţi ai Festivalului: DYA, Isabela Niţică, Alexandra Haidău, şi Daria Tanasă”, ne-a precizat Ionel Bordeianu, directorul Casei de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui, principalul organizator al Festivalului.