Printează acest articol Printează acest articol

Braconierii, „luați în țină” de poliție

Conform Legii 407/2006  a vânătorii şi fondului cinegetic, braconajul cinegetic reprezintă tentativa sau acțiunea desfășurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încalcarea legii mai sus mentionate.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, problematica pe linie de braconaj cinegetic este în principal responsabilitatea Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, însă atribuții de constatare a încălcărilor prevederilor legale  la regimul vânătorii și fondului cinegetic au toți politiștii din cadrul I.P.J. Vaslui.

De asemenea, conform prevederilor Legii 407/2006, atribuții pe acest segment de activitate au şi angajații Asociațiilor de Vânătoare și Pescuit Sportiv, precum și personalul Ocoalelor Silvice din cadrul Direcției Silvice.

De la începutul anului 2017, polițiștii Inspectoratului de Poliție Judeţean Vaslui au desfășurat mai multe activități în scopul prevenirii și combaterii braconajului cinegetic.

În acest sens, au fost executate 35 de acţiuni pe linia combaterii braconajului cinegetic, unele în cooperare cu reprezentanți din cadrul A.J.V.P.S. Vaslui, Direcția Silvică Vaslui sau asociațiile de vânătoare private de pe raza județului.

Cu ocazia executării acestor acțiuni au fost descoperite 16 infracțiuni  de braconaj cinegetic, față de 11 în aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii 407/2006.

Ca urmare a cercetărilor efectuate în dosarele penale întocmite au fost indisponibilizate sau ridicate în vederea confiscării  bunuri în valoare de aproximativ 14.000 de lei (un autoturism,9 arme de vânătoare, 32 de cartușe de vânătoare, 12 capcane neautorizate de tipul lațurilor).

În urma analizei cazurilor de braconaj descoperite, s-a constatat că modalităţile  principale de săvârșire a acestui tip de infracțiune sunt folosirea capcanelor neautorizate de tipul lațurilor şi braconajul comis prin utilizarea armelor de foc deținute în mod legal de către suspecți, nefiind identificat niciun caz de braconaj cinegetic comis cu o armă de foc deținută în mod ilegal.

Putem concluziona că, pe raza județului Vaslui, braconajul cinegetic nu reprezintă un fenomen. Cazurile de săvârșire a acestei infracțiuni sunt sporadice, de cele mai multe ori săvârșite de către o singură persoană, prin folosirea lațurilor sau a armelor de foc deținute în mod legal, fără autorizație de vânătoare ori cu încălcarea mențiunilor înscrise în autorizațiile de vânătoare.

În scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor de braconaj cinegetic, polițiștii vor continua să desfășoare campanii de informare,  în special în mediul rural și organizarea unor acțiuni și controale punctuale, pe raza fondurilor cinegetice, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui și în cooperarea cu personalul Ocoalelor Silvice, paznicii fondurilor cinegetice din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi și Asociațiilor de Vânătoare Private.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *