Dăruiești o jucărie, aduci bucurie!

Organizația Județeană a Partidului Social Democrat organizezază o colectă de jucării, care vor fi dăruite către copiii din mediul rural în ziua de 1 iunie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului! Membrii organizației fac apel către toți vasluienii inimoși să se alăture inițiativei lor, aducând o jucărie nouă sau în stare cât mai bună la centrul de colectare din str. Ștefan cel Mare (sediul PSD de lângă Consiliul Județean Vaslui). Totodată, cei care doresc să participe în ziua în care aceste jucării vor ajunge în posesia copiilor, sunt invitați pentru a simți bucuria alături de micuții care vor primi în dar jucăriile. Pentru cei care nu se pot deplasa, organizatorii au pus la dispoziție două numere de telefon, iar câțiva voluntari vor ridica jucăriile de la locul și ora indicate de donator.