16 firme din judeţ, premiate la Topul Naţional al Firmelor

Un număr de 16 firme din din judeţul Vaslui s-au clasat pe primele trei locuri la ediţia din acest an a Topului Naţional al Firmelor, manifestare realizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României. La Romexpo Bucureşti, acestea şi-au primit , în cadru festiv, diplomele şi trofeele cuvenite. Anul acesta, în topul naţional, s-au încadrat 72 de firme din judeţ. Dintre acestea, şase s-au clasat pe primul loc, cinci pe locul al doilealea şi cinci pe locul trei.

“Este îmbucurător că în acest an, judeţul Vaslui a fost reprezentat de un număr mai mare de firme la acest Top. Vreau să se înţeleagă clar că topul naţional şi topurile judeţene sunt expresia nu a politicului sau a expresiei politicului, ci a unei metodologii clare a Ministerului de Finanţe, a patronatelor şi a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în care nu poate interveni nimeni, sub nicio formă. Iar dacă, să spunem, sub o cale ocultă, cineva fraudează acest sistem, fapta este de natură penală. Ar trebui să ne debarasăm de afirmaţii de genul că cineva ar favoriza pe unul sau pe altul. Sa fie clar: noi nu favorizăm pe nimeni, nu dăm titluri nimănui dacă nu merită şi nu noi stabilim dacă merită. M-ar bucura să fie cât mai multe firme în acest top. Asta ar însemna un mediu de afaceri suprapedictibil în judeţul Vaslui. M-ar bucura ca toţi oamenii de afaceri să fie bogaţi, pentru că atunci s-ar transforma nivelul de trai al populaţiei”, a spus Ionel Constantin, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA)Vaslui.

“Pentru noi,cel mai important este topul firmelor la nivel de judeţ, acolo unde sunt cei care sunt elita acestui judeţ, care au demonstrat că au capacitatea să creeze locuri de muncă, plusvaloare, să facă investiţii. Dacă instituţiile statului funcţionează, funcţionează datorită acestor oameni, pentru că ei sunt cei care finanţează bugetul statului. 80% din buget este dat de IMM-uri”, a afirmat Ovidiu Copacinschi, vicepreşedinte al CCIA Vaslui. Acesta a afirmat că statul român ar trebui să urmeze modelul altor state şi nu numai să acorde facilităţi pentru investitori, ci şi să îi sprijine pe care care doresc să înfiinţeze o afacere.

Firme din judeţul Vaslui, premiate la Topul Naţional al Firmelor

Locul I:

  • Rulmenţi SA – domeniul industrie (întreprinderi foarte mari),
  • Tehnoutilaj SA – industrie (întreprinderi mici)
  • Austria Juice România SRL – agricultură (întreprinderi mici)
  • Oţet-Prod Simila SRL – agricultură (microîntreprinderi),
  • Ionakis SRL – agricultură (microîntreprinderi),
  • Planta Tămăduitoare SRL – comerţ-turism (microîntreprinderi

Locul II:

  • Confecţii Bârlad SA – industrie (întreprinderi mari),
  • Rofobit SRL – industrie (întreprinderi mici),
  • Oleus SRL – industrie (microîntreprinderi),
  • Compactus Grims SRL – servicii (întreprinderi mici),
  • Damerex SRL – comerţ-industrie (întreprinderi mici)

Locul III:

  • Gaz Est SA – servicii (întreprinderi mijlocii),
  • Petal SA – industrie (întreprinderi mijlocii),
  • Donis Paper SRL – industrie (microîntreprinderi),
  • Marcomius SRL – industrie (microîntreprinderi),
  • Cleopatra Center SRL – comerţ-turism (întreprinderi mijlocii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.