Vasluianul, Revelionul şi … ghinionul

O tânără stă cu un pahar de sticlă, gol, în mână. “Să îl sparg?!” îşi întreabă amicii. “Sparge-l! Sparge-l!”, o îndeamnă aceştia în cor. Iar adolescenta izbeşte paharul cu putere de stâlpul unui felinar, alugând astfel ghinionul noului an. Cioburile se împrăştie pe gazonul din faţa Casei de Cultură…

Indiferent unde s-ar afla, românii care petrec noaptea de Revelion, trebuie să lase musai ceva în urmă prin locurile unde se află. Nici vasluienii  noşti, cei care se supără de fiecare dată când alţii ne caracterizează ca lipsiţi de educaţie, nu au făcut excepţie.  Pentru că în zi de sărbătoare “ ne permitem” să lăsăm deoparte toate manierele (era să spun normele bunului simţ, dar să fim eleganţi totuşi)  şi să respectăm tradiţia bunicilor noştri. Nu ne mai plac oalele lor de lut, ţesăturile lor, modul lor de a gândi, dar nu ezităm “să spargem ghinionul”, adică  sticlele de şampanie, izbindu-le de  soclul lui Ştefan cel Mare, de gresia din centru (unde erai tu, Pavăl, oare?), de trunchiul pomilor sau de ghivecele imense din Centrul Civic. Asta printre două urături, trei chiueli şi o râgîitură în nasul celui mai apropiat “frate” prezent în centru. Unii nu au spart ghinionul, dar nici nu au căutat cel mai apropiat coş de gunoi să arunce sticlele sau paharele golite şi le-au lăsat pe unde au apucat. Pentru că vasluianul trebuie să îşi lase urmele pe unde se duce, nu?

Au rămas,  la finalul petrecerii, angajaţii GOSCOM care au făcut ca, până dimineaţă, când a ieşit lumea la plimbare, Centrul Civic să arate impecabil, ca de obicei.