Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea în care se face „sfinţirea cea mică a apei”. Tradiţii şi superstiţii

În prima zi de vineri care urmează sărbătorilor pascale, creştinii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea este închinată Fecioarei Maria şi aminteşte de rolul avut de aceasta în vindecarea oamenilor de boli grave.

Sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani şi evocă un miracol care datează din secolul al V-lea, pe vremea  evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat. Legenda spune că Leon cel evlavios şi binecredincios se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului unde a întâlnit un bătrân orb. Leon s-a oferit să-l călăuzească. Din vorbă în vorbă, Leon a constatat că bătrânul era un om religios care obişnuia să le spună creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, protectoarea sihaştrilor retraşi în acele locuri.

Legenda mai spune că, prinşi în discuţii legate de Învierea Domnului, cei doi s-au rătăcit și atunci când orbului i s-a făcut sete şi l-a rugat pe Leon să-i aducă apă, viitorul împărat n-a găsit. Atunci când era deznădăjduit, el a auzit o voce: “Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi! Atunci vei cunoaşte cine sunt eu!” Leon a urmat întocmai sfatul primit „de sus”, iar orbul şi-a recăpătat în mod miraculos vederea.

Când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat: ”Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!” Copleşit de cele întâmplate, Leon a îngenuncheat şi a rostit la rândul lui: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduitor, fântâna dătătoare de sănătate”!

Înţeleptul orb i-a zis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat. Profeţia s-a împlinit, iar prima grijă a împăratului Leon a fost să ridice o biserică, aproape de izvorul tămăduitor. Se spune că după ce a băut apă din apa vindecătoare, chiar și împăratul Justinian s-a însănătoşit, după o grea suferinţă.

Izvorul s-a păstrat până în zilele noastre. La Istanbul, denumirea actuală a vechii cetăţi a Constantinopolului, credincioșii se pot închina într-o biserică cu hramul  Izvorul Tămăduirii, ridicată în secolul al XIX-lea, la subsolul căreiea există un paraclis ce datează din secolul al V-lea și care adăposteşte un izvor cu apă tămăduitoare din vremea împăratului Leon.

De Izvorul Tămăduirii are loc „Sfințirea cea mică a apei”

În această zi, credincioşii merg la biserică pentru a asista la slujba de sfinţire a apei. Există credinţa că apa sfinţită de preot de Izvorul Tămăduirii, cunoscută ca aghiasmă mică, are proprietatea de a alunga duhurile rele.

De asemenea, credincioşii pot bea aghiasmă mică ori de câte ori se află în suferinţe trupeşti sau sufleteşti sau atunci când au săvârşit păcate mici, primind binecuvântare, har şi sfinţenie. Totodată, studenţii sau elevii care au de susţinut examene pot bea aghiasmă mică şi îşi pot stropi hainele şi fruntea cu ea pentru a li se limpezi mintea şi a învăţa uşor. Tot cu această aghiasmă, preoţii sfinţesc gospodăriile credincioşilor, vitele sau maşinile.

Tradiţii de Izvorul Tămăduirii

O tradiţie specifică sărbătorii Izvorului Tămăduirii, respectată până în ziua de azi în anumite zone ale ţării, este legământul juvenil. Aşezaţi în jurul unui copac, tinerii fac schimb de obiecte simbolice (de obicei, preferate sunt oalele sau străchinile de lut) şi rostesc un jurământ. Schimbul de obiecte se face în prezenţa unei lumânări aprinse şi este urmat de îmbrăţişări frăţeşti, de consumul de alimente ritualice şi de dansuri. În urma acestui legământ, participanţii devin fraţi de cruce şi se strigă cu apelative precum vere, verişoară, fârtate, surată. Până la sfârşitul vieţii, se comportă unul cu celălalt precum fraţii, ajutându-se în cele mai grave probleme, sfătuindu-se în cele mai intime chestiuni şi fiind capabili să se sacrifice pentru binele fraţilor de cruce.

În alte zone ale ţării, de Izvorul Tămăduirii femeile fac anumite vrăji. În joia din Săptămâna Luminată, acestea lasă în biserică un vas cu apă pe care îl recuperează după slujba de vineri. Se crede că această apă are puterea de a spăla omul de necazuri.