Valorificarea folclorului local în educația preșcolarilor, la Grădinița nr. 3 Vaslui
Preocuparea pentru păstrarea obiceiurilor,tradițiilor și mestesugurilor românești a fost punctul de plecare pentru lucrarea științifică ”Valorificarea folclorului local în educația preșcolarilor, prin relația grădiniță- familie”, realizată de prof. Balan Vasilica Iuliana, de la Grădinița cu P.P.Nr.3 Vaslui, pentru obținerea gradului didactic I .
Timp de o săptămână, educatoarea a desfășurat împreună cu preșlcolarii de la grupa mare, pe care o conduce, activități instructiv educative pe tema folclorului local. În ultima zi din săptămâna a fost realizată o minișezătoare, în cadrul căreia s-au discutat subiecte legate de elementele de port și dans popular moldovenesc, s-au repetat dansuri populare, s-au spus ghicitori, proverbe, au avut loc jocuri tradiționale și s-au interpretat dansuri populare. Ca la orice șezătoare adevărată, toți au muncit cu spor: au lucrat la gherghef, au sortat boabe realizând ,,sporul casei”, au șnuruit ia .
”Tema promovării și păstrării culturii tradiționale continuă o inițiativă mai veche, în cadrul căreia, împreună cu echipa de cadre didactice a Grădiniței nr 3, în frunte cu doamna director prof. Cristina Lefter, am realizat și desfășurat proiecte educaționale în parteneriat cu alte grădinițe din țară dar și din Republica Moldova.
De această dată, am reușit să transformăm sala de grupă în ”odaia bunicii”, cu toate elementele de decor specifice unei case țărănești. Au contribuit la asta familia, colegele, interpreta de muzică populară Teodora Panainte și meșterul popular Adriana Ailioaiei . Costumele populare purtate de preșcolari aparțin Grădinitei Nr.3 și sunt autentice, iar costumul meu a fost realizat de doamna Adriana Ailioaiei. La activitate a fost prezentă și doamna inspector prof. Zoe Popescu, care m-a susținut metodic în acest demers, de obtinere a gradului didactic. Totodată, la activitate au fost prezenți online doi profesori universitari, de la Universitatea ”Al.Ioan Cuza” Iași.
Pingback: Valorificarea folclorului local în educația preșcolarilor, la Grădinița nr. 3 Vaslui » EVERYDAYNEWS