Ţigări de contrabandă cu destinaţia București, confiscate la Albița

În ziua de 02 ianuarie a.c, în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei
Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a
intra în ţară, doi bărbați cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, în vârstă de
40 de ani, respectiv 43 de ani, conducând două microbuze cu destinația București.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit
asupra celor două mijloace de transport, ocazie cu care echipa comună de control,
formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată,
în bordul, bara din spate și sub scaunele din spate ale celor două autovehicule, cantitatea
totală de 3.340 de ţigarete de provenienţă duty-free.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare
totală de 890 de lei şi sancţionarea contravenţională a celor doi conducători auto cu
amendă, în valoare totală de 12.500 de lei.