Scandal într-un club din Iași! Un vasluian a înjunghiat un botoșănean
În dimineața zilei de 13 octombrie 2022, în jurul orei 4:00, după o noapte de distracție pe cinste în Glows Club din Iași, un vasluian în vârstă de 27 de ani, Emanuel M. și-a înjunghiat rivalul, pe Remus M., cu un cuțit. Conflictul a izbucnit spontan, iar Emanuel a încetat doar după ce l-a măcelărit pe tânăr, provocându-i mai multe plăgi prin înjunghiere.
Victima este internată la Clinica de Chirurgie Generală a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași, starea sa nefiind gravă. Agresorul a fost identificat și reținut pentru 24 de ore de către polițiștii ieșeni, pe numele său fiind deschis un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Conflictul dintre Emanuel M. și Remus M., ambii fiind studenți, a izbucnit joi dimineață, 13 octombrie 2022, în jurul orei 4:00. După ce au petrecut în Glows Club Iași, la o petrece privată organizată de Liga Studenților, Emanuel M. l-ar fi așteptat pe Remus M. la ieșirea din clubul de noapte și l-ar fi urmărit până în spatele căminului T 13. Între cei doi tineri a izbucnit o ceartă, care a exacerbat, Emanuel M. atacându-și rivalul cu un cuțit. După ce l-a lăsat într-o baltă de sânge, Emanuel M. s-a făcut nevăzut.
În câteva ore de la sesizare, persoana bănuită de comiterea infracțiunilor, un bărbat din municipiul Vaslui, a fost identificată, pe numele său fiind emis un mandat de aducere. “În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 13 octombrie, bărbatul a fost reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași și introdus în Arestul IPJ Iași. La data de 14 octombrie, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au declarat reprezentantul IPJ Iasi.

