Premianți la școală, pot urma studiile doar cu ajutorul bunicilor
Doi prichindei cu ochi albaștri se uită lung la străinii care trec prin poarta lor… Nu îți trebuie mult să îți dai seama că sunt gemeni. Zâmbesc amândoi ghiduș când le spun că sunt frumoși. ”Nu vrei să îți arăt ce fac eu?!”, mă întreabă unul din ei. Nu am de gând să îi stric entuziasmul, așa că trec dincolo de poartă. Dintr-o grămăjoară de pavele de ciment, puiul de om începe să care câte o bucată și să construiască. ”Unu, doi, treeei, paaatru, cinci…„, numără el. Apoi se poticnește, se scarpină pe vârful nasului și exclamă: ”Șapte”. Il corectez, apoi numărăm împreună până la 10.
Aflu că acestea sunt singurele lor jucării, pentru că mai au trei frați la școală, premianți, și un al patrulea la facultate. Părinții, oameni gospodari, dar fără studii, muncesc cu ziua pentru a câștiga un bănuț și spun că fără pensia unuia din bunici, nu ar face față cheltuielilor.
După ce îi cunoaștem pe părinți, aflăm că cei doi gemeni, Mihai și Neculai, sunt cei mai mici din cei șase copii din familia Carp. O cunoaștem și pe Sânziana, o puștoaică fâșneață, de 8 ani, care a trecut în clasa a II-a, apoi pe Dimitrie, care are 13 ani și pe adolescenta familiei, de 18 ani, elevă la filologie, la un liceu de prestigiu din Vaslui. Mama ne spune cu mândrie că toți cei trei copii au obținut premiul I la sfârșitul anului trecut, dar cel mai mare dintre copii, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității ”Al. I. Cuza” Iași, la ”Artă sacră”.
Aflăm că familia nu are ca venituri decât ajutorul social acordat de Primărie, alocațiile copiilor și ce mai câștigă muncind cu ziua. Uneori, preotul din sat îl ia pe tată, pe post de dascăl.
”Noi nu avem decât opt clase făcute și când nu ai școală e greu să îți găsești ceva de muncă. Am spus ca măcar copii să învețe, să aibă altă soartă, să nu se chinuie cum ne chinuim noi. E greu, pentru că și fata stă cu gazdă în oraș, pentru că liceul la care învață nu are cămin, trebuie toți hrăniți, îmbrăcați. Creștem păsări, avem o văcuță… Ne descurcăm cum putem. Ne ajută foarte mult și socrii, cu care stăm, pentru că au o pensie, altfel chiar nu ne-am descurca. Noi muncim din toate puterile, dar când trăiești doar din agricultură, nu știi dacă câștigi sau pierzi”, ne spune mama copiilor.
Ușor nu le-a fost nici cu școala online… au un laptop în casă, pe care l-au folosit cei mari, în timp ce Dimitrie și Sânziana au apelat la înțelegerea cadrelor didactice, care le-au dat lecțiile și temele tipărite.Părinții ne spun doar că vor să fie sănătoși, să poată munci, să îi țină pe toți copiii să învețe, să facă o facultate. Sânziana doar ne spune clar și răspicat că și-ar dori un telefon sau o tabletă, să își poată face lecțiile ca alți copii. Este singura care, dealtfel, are curajul să ne spună ce își dorește. Ceilalți, deși poate ar vrea multe, nu cer nimic deși, este evident, orice ajutor, mai ales acum, că începe școala, ar fi mai mult decât binevenit. (Mihaela Zărnescu)
Un LOGO improvizat
