PNL sancţionat pentru campanie ilegală

Atât Biroul Electoral Judeţean, cât şi Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Vaslui au sancţionat maniera în care Partidul Naţional Liberal a înţeles să convingă alegătorii vasluieni în timpul campaniei electorale. Sancţiunile au fost dispuse ca urmare a distribuirii de către liberali a unor materiale care aduceau defăimări şi injurii contracandidaţilor, încălcând astfel flagrant prevederile articolului 65 din Legea nr. 115/2015. În acest sens, pe data de 1 iunie, Biroul Electoral Judeţean a dispus, prin Hotărârea nr. 50 încetarea de îndată a difuzării respectivelor materiale, decizie întărită de Biroul Electoral de Circumscripţie al municipiului Vaslui care, prin Hotărârea nr. 28/2 iunie 2016, a dispus, în mod suplimentar, înaintarea plângerii făcute împotriva Partidului Naţional Liberal către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui, în vederea constatării şi aplicării sancţiunilor prevăzute de lege. Se pare ca nu toţi competitorii politici au înţeles cum trebuie să se desfăşoare o campanie electorală şi, în loc să prezinte alegătorilor programe şi idei de natură să îmbunătăţească traiul cetăţenilor, au optat pentru folosirea unor strategii negative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.