Moară de cereale, făcută scrum într-un incendiu
Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit astăzi cu patru autospeciale de stingere cu apă, în localitatea Armasoaia, comuna Pungești, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu puternic izbucnit la un depozit de furaje, o moara de cereale și alte anexe gospodărești.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la o moara de cereale, un hambar, un depozit de furaje și un depozit de material lemnos.
A fost întreruptă alimentarea cu energie electrică.
S-a acționat întâi cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Misiunea pompierilor a fost îngreunată şi de alimentarea cu apă anevoioasă, în navetă, sursele de apă fiind la aproximativ trei – patru kilometri.
La fața locului a fost chemată în sprijin și o a patra autospecială, o multifuncțională de mare capacitate.
Nu au fost victime în rândul cetățenilor.
Au ars o moara pentru cereale, un atelier de prelucrare a lemnului, un garaj, un depozit de furaje și un adăpost de animale, șase geamuri și patru uși din termopan, circa 200 mp planșeu, diverse scule și unelte, precum și aproximativ 450 mp acoperiș din tablă pe astereală din lemn, 20 mc cherestea și două gatere.
S-au degradat: circa 200 mp planșeu, pereții din BCA, uși și ferestre termopan.
Au fost salvate un depozit material lemnos (aproximativ 10 mc), un adăpost de animale, un solar și locuințele vecinilor.
Cauza probabilă de producere a incendiului: lucrul cu foc deschis în spații închise.