Două zile de spectacol folcloric la Vaslui. 118 concurenți s-au înscris la Festivalul ”Cântec drag din plai străbun”
Casa de Cultură ” Constantin Tănase” Vaslui, cu sprijinul Primăriei Vaslui și al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui, organizează în perioada 27 – 28 aprilie 2018, a XV-a ediție a Festivalului ”Cântec drag din plai străbun”.
În festival s-au înscris 118 concurenți, atât din comunele din județul Vaslui, cât și din alte județe ale țării (Piatra Neamț, Târgu Neamț, Suceava, Iași, Bacău, Botoșani, Galați, Tulcea, Călărași, Buzău, Călărași, Argeș, Prahova, Harghita), dar și din București și din Republica Moldova. Aceștia vor evolua, pe trei categorii de vârstă, în cadrul a cinci secțiuni: soliști vocali, soliști instrumentiști, grupuri vocale, ansambluri folclorice și formații de dansuri populare.
Soliștii vocali și instrumentiști, vor interpreta o melodie de muzică populară românească, reprezentativă pentru zona folclorică respectivă, iar categoriile solisti vocali 12-17 ani și 18-30 ani, vor interpreta și un fragment dintr-o doină sau o baladă. Acompaniamentul interpreților va fi asigurat de orchestra profesionistă de muzică populară “Rapsodia Vasluiului” a Primăriei municipiului Vaslui, dirijată de maestrul Cristian Năstase.
Juriul, format din profesioniști în domeniu, va fi prezidat de interpretul de muzică populară Constantin Bahrin. Organizatorii vor acorda ”Trofeul Festivalului”, dar și trofee, premii și mențiuni pe fiecare categorie de vârstă.
”Festivalul Național “Cântec drag din plai străbun” își propune să ofere un cadru de afirmare iubitorilor muzicii populare românești.
Acesta se adresează soliștilor vocali și instrumentiști, grupurilor vocal-instrumentale și coregrafice, care se apropie cu dragoste și respect de cântecele și dansurile tradiționale românești din fiecare zona folclorică. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Casei de Cultură, sâmbâtă și duminică, începând cu ora 10.00 și va fi prezentat de interpreta Teodora Panainte și de Adrian Iulian Bentu. Duminică, vor evolua în recital Constantin Bahrin, Nicoleta Iancu și, căștigătoarea Trofeului în anul 2017, Petronela Bârsen, din Motru (Gorj).
Ne dorim ca numărul concurenților să fie dublat de calitatea interpretărilor, astfel încât scopul nostru, de a promova tinerele valori, să fie îndeplinit.
Intrarea în Sala de spectacol este liberă și îi invităm pe toți vasluienii să asiste la două zile de spectacol, în care le garantăm nu numai că vor vedea copii și tineri foarte talentați, dar vor asista și la un regal al muzicii populare românești autentice”, ne-a spus Ionel Bordeianu, directorul Casei de Cultură ”Constantin Tănase” Vaslui.