“Datini şi Obiceiuri de iarnă”, pe străzile Vasluiului (galerie foto)

Atraşi de muzica de fanfară, de clinchetele de clopoţei şi de pocnetele din bici ale urătorilor,  sute de vasluieni au ieşit  din casă luni, 23 decembrie,  pentru a asista la spectacolul de datini şi obiceiuri de Anul Nou, prezentate în cadrul unei noi ediții a Festivalului “Datini şi Obiceiuri de iarnă”. La fel de spectaculoasă ca în fiecare an, manifestarea a reuşit să aducă zâmbete pe chipurile tuturor spectatorilor.

Cu două zile înainte de Crăciun, în Vaslui s-a desfăşurat cea de-a XXXVIII-a ediţie a Festivalului “Datini şi obiceiuri de iarnă”. Manifestarea a debutat cu o paradă a grupurilor de colindători şi urători care au evoluat apoi în Centrul Civic al oraşului Organizatorii acţiunii au fost Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui şi Primăria Vaslui. ” Au participat formaţii din majoritatea comunelor din judeţ.  Am deschis festivalul cu un program de colinde şi obiceiuri de Anul Nou, realizat de coregraful Virginel Solomon şi prezentat de Ansamblurile reunite “Trandafir de la Moldova” şi “Hora Vasluiului”, fetele din cel de-al doilea ansamblu îmbrăcând costume populare din patru regiuni folclorice diferite: Moldova, Bihor, Bistrița și Maramureș. Nu au lipsit nici în acest an Ceata Urşilor de la Comăneşti,  spectaculoasă şi mult apreciată de publicul vasluian. Putem considera că se păstrează şi sunt încă vii obiceiurile practicate de strămoşii noştri cu secole în urmă, sărbătorile de iarnă fiind singurele care se pot bucura încă de acest avantaj. Pentru noi, organizatorii acestui eveniment, este important că formaţiile populare s-au prezentat la festival, că anul acesta am avut formaţii noi sau formaţii care au revenit cu obiciuri specifice zonei din care provin. Am văzut că vasluienii s-au bucurat de organizarea acestui festival şi au făcut-o nu numai cei care au participat direct, dar şi cei care au văzut pe reţelele de socializare imagini şi fragmente înregistrate”,  a precizat Lucian Onciu, director al CJCPCT Vaslui.

În festival au evoluat  peste 1.000 de persoane, din toate colţurile judeţului, care au adus în faţa spectatorilor cele mai  vechi obiceiuri de iarnă din zona noastră. Este, potrivit organizatorilor, un semn că nu ne-am pierdut tradiţiile, că le respectăm şi că le ducem mai departe. ( Mihaela Zărnescu)