Cu băutura la volan!
Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.
Sâmbătă, 21 august 2021, ora 20:10, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni din cadrul Poliției Orașului Murgeni aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 244, în comuna Șuletea, județul Vaslui, au oprit pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 28 de ani, din comuna Banca, județul Vaslui.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, i s-a solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul alcooltest dar acesta a refuzat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală din orașul Murgeni, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei dar acesta a refuzat din nou.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
**
Duminică, 22 august 2021, ora 02:00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca din cadrul Poliției Municipiului Bârlad aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC 55, în comuna Dodești, județul Vaslui, au oprit pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 30 de ani, din localitatea Urdești, comuna Dodești.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, i s-a solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul alcooltest dar acesta a refuzat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală din muncipiul Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei dar acesta a refuzat din nou.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
***
Duminică, 22 august a.c., ora 08:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Dr. Ghelerter, din muncipiul Vaslui, au oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către o femeie în vârstă de 56 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât conducătoarea autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, femeia a fost condusă la Spitalul Județean Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.
*** *
Duminică, 22 august a.c., ora 16:35, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 244C, în localitatea Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, au efectuat semnalul regulamentar de oprire față de un autoturism înmatriculat în județul Vaslui.
Acesta nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, încercând să se sustragă activității de control. Bărbatul aflat la volanul autoturismului a oprit după aproximativ 20 de metri și a încercat să fugă către locuința sa, dar s-a reușit interceptarea acestuia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul de 27 de ani din Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, fiindcă bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală din municipiul Huși, în vederea recoltării de probe biologice,
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”și ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.