Contre în Consiliul Local Vaslui, pe marginea taxelor şi impozitelor din 2017

Discuţii aprinse joi,  24 noiembrie, în şedinţa Consiliului Local, pe marginea proiectului de hotărâre privind stabilirea taxelor si impozitelor locale pentru anul 2017. Modificări apar, conform noului Cod Fiscal, dar Primăria Vaslui are posibilitatea să adauge majorări. Noul Cod Fiscal, adoptat anul trecut,  a adus modificări în ceea ce priveşte calculul taxelor si impozitelor pentru persoanele fizice şi juridice, prin introducerea conceptului de clădire rezidentială şi nerezidenţială, în ultima categorie fiind incluse spaţiile unde se desfăşoară activităţi economice. Codul Fiscal prevede majorarea impozitelor pentru locuinţe la persoanele fizice de 10-12% instituită şi se dă posibilitatea autorităţilor locale să intervină în stabilirea nivelului obligaţiilor fiscale. Proiectul Primăriei prevede ca taxele şi impozitele pentru persoanele fizice să rămână la nivelul anului 2016, iar pentru agenţii economici, s-a scăzut cota de impozitare aplicată la valoarea clădirii, de al 1,8 la 1,6%.

Consilierii locali din gruparea PNL au venit cu câteva propuneri de reducere a acestora pentru construcţiile rezidenţiale.  Argumentele au fost multe, plecând de la ideea că “nu trebuie omorâţi micii investoitori” şi “trebuie atraşi investitori străini” şi terminând cu compararea taxelor din ale judeţe, precum Iaşi sau Bacău.  Argumentele aduse de Eugen Boţ, directorul Direcţiei Economice din Primăria Vaslui, care a calculat deficitul bugetar al  oraşului în condiţiile aplicării unei astfel de măsuri, nu l-au convins pe Marius Arcăleanu, cel mai vocal dintre consilierii PNL. După aproape o oră de discuţii, în care consilierul local a ţinut morţiş să îi convingă pe colegi că o cotă de impozitare de 0,08% pentru persoanele fizice şi de 0,5% pentru construcţiile rezidenţiale este suficientă, colegii din  gruparea PSD au reacţionat. “Am ascultat destule propuneri aberante, comice. Unii vorbesc mai mult decât trebuie, şi nu ştiu ce spun. Există un timp acordat fiecărui consilier şi propun preşedintelui de şedinţă să îl respecte şi să continuăm”, a spus Daniel Neacşu, viceprimar al municipiului Vaslui.

vasile-paval-copyVasile Pavăl, primarul Vasluiului, evident scos din sărite de insistenţele consilierului PNL, a ţinut totuşi să clarifice nişte lucruri: “Mă surprinde astăzi atitudinea unor consilieri, care fac afirmaţii nefondate. Eu, de obicei, vorbesc mai puţin şi fac mai mult, decât cei care vorbesc mult şi nu fac nimic. Constat că nici măcar nu înţeleg ce înseamnă o taxă locală, o plată unitară, sau ce înseamnă finanţarea unui obiectiv, ce înseamnă participarea comunităţii la dezvotarea ei… Pentru căaceste impozite şi taxe locale ne asigură nouă o supravieţuire , un trai cât de cât decent în acest municipiu. În fiecare an v-am prezentat bugetul de venituri şi cheltuieli, cât reprezintă impozitele şi taxele locale din bugetul total , constatând că acestea sunt între 18 şi 21  la sută, în funcţie de an. Politica noastră, în ultima perioadă, a fost de nemajorare a acestor taxe şi cred că documentele o arată clar. Sigur, ne dorim ca aceste taxe să fie cât mai mici. Anul trecut am micşorat şi cota pentru autorizaţiile de construcţii, şi pentru construcţiile nerezidenţiale şi am mărit discountul pentru persoane juridice de la 5, la 10%., pentru cei care plătesc în primul semestru. Anul acesta am văzut efectul: un grad de încasare de peste 90%, un grad mare de încasare în prima jumătate a anului , datorată discountului aplicat”, a spus Vasile Pavăl. Acesta a afirmat şi că în următorul an bugetul total al judeţului va fi mult mai mic, datorită finalizării proiectelor cu finanţare externă, iar bugetul existent va trebui să asigure finanţarea tuturor proiectelor proprii şi cotele de cofinanţare. “E uşor să le scădem pe toate, sau să le mărim. Dar trebuie să păstrăm un echilibru. Nu putem sta doar cu mâna întinsă, pentru că şi la Ministerul de Finanţe există nişte considerente, şi o să fim întrebaţi de ce nu strângem bani din impozite şi taxe locale. Pot fi făcute modificări. Putem reduce, dar ce punem în loc? Decizia dumneavoastră de astăzi va fi un prim pas în aprobarea bugetului pe anul viitor. Acestea sunt argumentele  noastre şi haideţi să nu expunem tendenţios şi populist această temă, pentru că se va reflecta direct în activitatea noastră de anul viitor”, a spus primarul Vasile Pavăl.

În consecinţă, la final, propunerile consilierilor PNL de reducere a impozitelor au fost respinseŞ şi cea a lui Marius Arcăleanu, şi cea a lui Iancu Arcălianu, prin care se propunea o scădere de 0,1 % la impozitul pe clădiri rezidenţiale, dar şi cea a lui Sorin Radu, care solicita anularea impozitului de 5% pentru maşinile hibrid, ca metodă de încurajare a populaţiei pentru achiziţionarea unor astfel de autoturisme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.