Apel umanitar: Un bărbat și cei doi copii, pe care îi crește singur, riscă să rămână pe drumuri!

Un bărbat și cei doi copii pe care îi crește singur, riscă să rămână pe drumuri, după ce proprietarul locuinței, în care au fost lăsați să stea un timp, a scos casa la vânzare. „Nu mai pot, nu mai știu ce să fac!”, spune Vlad care, în urmă cu trei ani, s-a trezit și mamă și tată pentru cei doi băieți ai săi, de 6 și de 11 ani. Pentru asta, Vlad are nevoie de noi,  are nevoie de orice formă de sprijin: financiar sau locativ, că e temporar sau definitiv, important e să aibă unde se muta înainte de a fi evacuați de pe terenul care e scos la vânzare de proprietar. 

La cei 38 de ani ai săi, Vlad e copleșit de problemele cărora trebuie să le facă față. În urmă cu trei ani, soția lui a decis să plece din țară și să își croiască un alt drum, să își întemeieze o altă familie. A lăsat în urmă doi băieți absolut minunați: Șerban, care acum are 7 ani și Alexandru, de 11 ani. Doi băieți curați, frumoși, cuminți, silitori, dar care își măsoară copilăria între patru pereți plini de igrasie … și nici aceștia ai lor. Pentru Vlad și cei doi băieți, „acasă” înseamnă două camere sărăcăcioase, la Gura Bustei, pe care tatăl încearcă să le mențină curate cum poate. Periodic, el trebuie să spele pereții din care răzbește mereu mai tare și mai intens mucegaiul. Motiv pentru care cel mai mic dintre copii are și mari probleme de sănătate. S-au mutat aici din oraș, după plecarea mamei, când tatăl care lucra în construcții  a realizat că nu poate să aibă grijă de cei doi băieți și să lucreze în același timp, din zori și până seara târziu.  După luni de zile de bătut la uși și căutat soluții, venitul lui constă acum doar în alocația de stat a copiilor și una complementară. Problemele de sănătate ale celui mic, desele lui internări l-au împiedicat să se poată angaja. Veniturile lui sunt sporadic suplimentate cu te miri ce din diverse munci ocazionale, pentru că el trebuie să aibă grijă de cei mici.

”E greu! Să faci mîncare, să speli, să ai grijă să nu le lipsească nimic… Eu mai lucrez, când și cât pot, în construcții, dar nu îi pot lăsa pe băieți prea mult singuri, mai ales că cel mic are și niște probleme de sănătate. Iarna ne-a fost cel mai greu, pentru că trebuia făcut focul. Pentru că nu ne-am mai permis să plătim chirie în oraș, am avut norocul ca o rudă  îndepărtată să ne ofere căsuța în care am locuit în ultimii trei ani. Doar că acum a scos-o la vânzare. Au și început să vină clienți să o vadă, fac poze, vor să vadă casa… Noi ne-am obișnuit aici și, dacă ar fi a noastră, aș putea să o renovez, pentru că asta știu să fac. Dar am înțeles că prețul cerut este de 20.000 euro, o sumă colosală pentru mine, în condițiile în care nici chirie nu mi-aș permite să plătesc. Nu mai știu ce să fac, încotro să mă duc…”

Dorința lui cea mai mare, cea pentru care se luptă acum și pentru care a îndrăznit să ceara ajutor este aceea de le oferi copiilor o locuință curată, decentă, din ai cărei pereți să nu mai mijească strâmbe, hidoase nici sărăcia, nici frigul si nici mucegaiul. Când am discutat cu el ultima oară, privirea i se adâncise în orbite, mâinile erau mai slabe, nici vocea nu mai părea să aibă putere să străbată camera până la ușă…  Vlad are nevoie să le ofere copiilor lui un mediu curat, simplu, dar sigur, un loc în care să îi știe pe băieți în siguranță când vin de la școală, un loc unde să găsească căldură fără frica de a se asfixia de fum sau îngheța de frig, un cămin decent unde temele să fie făcute la fel de conștiincios ca și până acum!

Pentru asta, Vlad are nevoie de noi, are nevoie de orice formă de sprijin: financiar sau locativ, că e temporar sau definitiv, important e să aibă unde se muta înainte de a fi evacuați de pe terenul care e scos la vânzare de proprietar. Împreună putem pune umărul să le zidim o copilărie senină celor doi copii, iar lui Vlad să îi redăm încrederea că „acasă” poate fi și liniște, siguranță și râset de copii!

Pentru cei care doresc să ajute această familie, punem la dispoziție un număr de cont: RO11BRMA0999100087728639, Banca Românească- titular, Conduruță Vlad ; Telefon: 0759475370