Alertă falsă cu bombă la LMK Vaslui
Alerta cu bombă înregistrată, miercuri, la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din municipiul Vaslui a fost una falsă, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
„În urma verificărilor efectuate, instituţiile implicate au stabilit că sesizarea nu se confirmă. Sunt continuate verificările, în vederea depistării persoanelor care au alertat autorităţile fără un motiv întemeiat şi pentru tragerea acestora la răspundere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
O alertă cu bombă a fost înregistrată, miercuri, la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din municipiul Vaslui. Potrivit IPJ Vaslui, alerta cu bombă a fost anunţată pe adresa de e-mail a Poliţiei Locale Vaslui, care a sesizat instituţiile abilitate, în urma incidentului peste 800 de elevi şi 60 de angajaţi ai liceului fiind evacuaţi. De asemenea, circulaţia în zona liceului a fost restricţionată atât pentru pietoni cât şi pentru autovehicule.
Incidente similare au fost înregistrate în cursul lunii trecute, când în decurs de 24 de ore, pe adresa de e-mail a Poliţiei Locale au fost semnalate trei alerte cu bombă care au vizat o unitate şcolară, sediul unei bănci şi una dintre pieţele agroalimentare din municipiul Vaslui. Respectivele alerte s-au dovedit a fi false. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu