Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, marcată la Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie printr-un spectacol de colinde
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi („International Day of People with Disability”), marcată în fiecare an pe 3 decembrie pentru a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale, a fost marcată astăzi de Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Vaslui (CSRNA) din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, printr-o surpriză oferită beneficiarilor. În mijlocul acestora s-au aflat un grup de tineri studenţi la Teologie care le-au oferit un program de colinde.
„Poveștile de iarnă încep cu colindători, reper moral pentru comunitate. În fiecare an pe 3 decembrie este marcată Ziua internațională de solidaritate cu persoanele cu dizabilități, deși eu aș spune aceste persoane au abilități speciale. În luna decembrie, mai mult decât în orice luna a anului, fiecare dintre noi găsește răgazul să se întoarcă spre tradiții, și încercăm să căutăm și mai ales să cultivăm ceea ce ne unește. E vremea să stăm cât mai mult împreună, să împărtășim cât mai mult din ceea ce trăim și să ne regăsim în amintiri. Și iată că nu întâmplător astăzi ne-au trecut pragul un grup de colindători format din studenți ai Facultății de Teologie Iași care au venit să vestească Nașterea Pruncului Iisus. Misiunea CSRNA Vaslui este creșterea calității vieții beneficiarilor și pentru asta împreună muncim, sperăm, luptăm, uneori cădem, o luăm de la capăt, plângem, radem și astfel ne îndeplinim dorințele/ obiectivele. Persoanele cu abilități speciale sunt cei ce ne dau lecții de frumos pentru o viață. Și dacă fiecare astfel de persoană ar primi o floare în funcție de voință, putere și devotamentul sau mulți dintre ei ar avea unul dintre cele mai frumoase buchete din lume. Cum mai e puțin timp până la Crăciun haideți să ne dăruim mai mult timp unii altora, iar momentelor petrecute împreună să le dăm valoare. Să fim sănătoși cu toții mulți ani!”, a spus Cristina Enache, şeful CSRNA Vaslui.
La final, nu au lipsit prăjiturile şi sucurile, cei prezenţi bucurându-se de momente de socializare alături de cei care, zi de zi, îi ajută să îşi recapete abilităţile motorii necesare re/dobândirii independenţei.