Zece premii pentru Trupa de teatru în limbi moderne a LMK Vaslui, la Festivalului de Teatru Bilingv „Eugen Ionescu” de la Buzău

Cu un număr record de tineri actori – 29 de elevi de gimnaziu și de liceu coordonați de profesorii Mihaela Claudia Liteanu și Alexandru Mîță – trupa de teatru în limbi moderne a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui,  „Notre Théâtre * Teatrul Nostru * Our Theater” a pregătit și prezentat, în mai puțin de o lună de zile, cinci spectacole pentru ediția 2019 a Festivalului de Teatru Bilingv Francofon „Eugen Ionescu” de la Buzău (1-3 noiembrie 2019). Cu toate acestea, tinerii actori vasluieni au reuşit să obţină nu mai puţin de 10 premii, printre care şi Marele Premiu la secţiunea în limba franceză. 

Organizat de Centrul Cultural Francofon Buzău, Inspectoratul Școlar Județean Buzău, L’Union des Français à l’Etranger (UFE) în parteneriat cu Institutul Francez din București / Ambasada Franței la București, Teatrul „George Ciprian” Buzău, Delegația Wallonie-Bruxelles la București, Festivalul de Teatru Bilingv Francofon „Eugen Ionescu” de la Buzău s-a desfășurat între 1-3 noiembrie 2019, propunând o a XI-a ediție ambițioasă, cu spectacole deosebite și un juriu pus în dificultate de interpretarea deosebită a tinerilor actori participanți.

La secțiunea în limba română, prima piesă montată a fost „Grijuliu ca un frate » (adaptare după Ellie Bassan de Mihaela Claudia Liteanu, regia Mihaela Claudia Liteanu), în interpretarea elevilor-actori Horațiu Dăniciuc, Matei Ninu, Ana Bucuci, Elisabeta Motaș, Ștefan Chiper, Teodora Antonache, Alex Cogălniceanu, Eva Chiriță, Oana Butnaru, Ștefan Sava – o comedie de situații savuroasă, cu un hoț atipic, care ajunge să-i plătească datoriile celui pe care urma să-l jefuiască. A doua piesă s-a intitulat „O zi într-un an”, dramă socială după Alan Seymour de Mihaela Claudia Liteanu, în care au fost distribuiți Tudor Visu, Miriam Gurguță, David Dumitriu, Ștefania Gache, Octav Florescu, Bianca Costin, Matei Munteanu, Robert Bazon. În această piesă, este evidențiată nedreptatea cu care societatea îi tratează pe veteranii de război și sunt fin criticate inegalitățile sociale care conduc la răsturnarea scalei valorilor și la lipsa de scrupule în luarea unor decizii capitale.

   Secțiunea în limba franceză a festivalului a fost dominată de piesele trupei „Notre Théâtre * Teatrul Nostru * Our Theater”. Marionetele proiectului Erasmus+ „Pantins pour l’inclusion” au descrețit frunțile spectatorilor în două spectacole deosebite. Primul spectacol în limba franceză a fost „La Princesse ensorcelée (Prințesa fermecată)”, un spectacol de Alexandru Mîță cu elevii clasei a VII-a a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Miruna Ilinca Crețu, Maricela Raluca Georgiana Enache, Alex Cogălniceanu, Teofan Corogeanu Bianca Ciuchilan. Al doilea spectacol în limba franceză, intitulat „L’Ecole des magiciens (Școala magicienilor)”, regizat de Alexandru Mîță,  i-a avut ca protagoniști pe Alex Cogălniceanu, Cerasela Madalina Nechita, Bianca Ciuchilan, Daria Zaharia, Miruna Ilinca Crețu, Costel Cristian, Maricela Raluca Georgiana Enache, Ioan Eduard Rusu, Teofan Corogeanu, Bianca Rotariu (tot de la clasa a VII-a a LMK Vaslui). Au fost două comedii pline de culoare, într-o limbă franceză frumoasă, pline de învățăminte strecurate în accentele de farsă și comedie bufă.

   A treia piesă prezentată la secțiunea în limba franceză, a fost comedia „Palace Hôtel Thanatos”, o adaptare de Mihaela Claudia Liteanu după o povestire de André Maurois. Umor negru de calitate și critică subtilă a societății de consum care nu se pricepe să aprecieze fericirea decât după câștigurile de la bursă, piesa i-a reunit, în rolurile sale, pe elevii Tudor Visu, Miriam Gurguță, Ștefania Gache, Andrei Munteanu, Octav Florescu, Matei Munteanu, Bianca Costin.

   Aprecierea unanimă a juriului și a publicului la adresa calității scenariului și a interpretării celor cinci piese prezentate a adus, în afara ropotelor de aplauze, următoarele premii, atribuite Trupei „Notre Théâtre * Teatrul Nostru * Our Theater” a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”:

 La Secțiunea în limba franceză:

Marele premiu: Piesa „L’école des magiciens” (spectacol de Alexandru Mîță)

Premiul I: piesa „Palace Hôtel Thanatos” (după André Maurois, de Mihaela Claudia Liteanu)

Premiul II: piesa „La Princesse Ensorcelée” (spectacol de Alexandru Mîță)

Premiul special pentru interpretare masculină: Tudor Visu

Premiul special pentru interpretare feminină: Bianca Costin

La Secțiunea în limba română

Premiul I: piesa „O zi într-un an” (după Alan Seymour, de Mihaela Claudia Liteanu)

Premiul II: piesa „Grijuliu ca un frate” (după Ellie Bassan, de Mihaela Claudia Liteanu)

Premiul special pentru interpretare masculină: David Dumitriu

Premiul special pentru interpretare feminină: Bianca Costin

Premiul special pentru interpretare masculină: Matei Ninu.

Trupa de teatru în limbi moderne a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui își desfășoară activitatea, în perioada 2019-2021, sub egida proiectului Erasmus+ „Pantins pour l’inclusion”, pe care Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” îl coordonează, în perioada septembrie 2019-august 2021, într-un parteneriat internațional ce cuprinde instituții de învățământ din Portugalia (Agrupamento de Escolas de Vialonga), Italia (Suola Media Frosinone 3), Cipru (Public Gymnasium Livadia) și Școala Gimnazială nr. 1 Pungești (jud. Vaslui, România). Aflată sub semnul înnoirii, trupa de teatru a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” și-a  luat un nume semnificativ: „Notre Théâtre * Teatrul Nostru * Our Theater”, pentru a sugera bilingvismul și cooperarea în crearea fenomenului teatral.

   L