Un tânăr din Vaslui, prins în Iaşi beat la volan, a încercat să fugă de poliţişti

Un tânăr din Vaslui, care a fost prins băut la volan, a vrut să fugă de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi, el fiind prins după o urmărire pe străzile din municipiu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Ioana Buştiuc, a declarat că pe numele unui tânăr de 20 de ani, din judeţul Vaslui, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor.

„La data de 5 noiembrie, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Iaşi, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism. Conducătorul auto nu s-a conformat, iar poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia. Ulterior, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei nr. 4 Poliţie Iaşi, autoturismul a fost oprit, iar conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr, de 20 de ani, din judeţul Vaslui. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, tânărul emana halenă alcoolică, iar în urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat o valoare sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt”, se arată într-un comunicat al IPJ Iaşi.