Vasluianul Costin Chirica, premiat la Gala Studentului Ieşean

Vasluianul Costin Chirica, student în anul 6 la Facultatea de medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a fost premiat la cea de a doua ediție a Galei Studentului Ieșean, organizată de Casa de Cultură a Studenților în cadrul „Zilelor Casei de Cultură a Studenților”,  desfășurate  în perioada 2-6 noiembrie. 

Gala Studentului Ieșean 2019, a fost un eveniment organizat împreună cu Ministerul Tineretului și Sportului și universitățile ieșene în cadrul căruia s-a premia excelența în educație, artă și implicarea în comunitate. În cadrul galei dedicate în întregime studenților au fost premiați studenții cu rezultate remarcabile obținute în domeniul în care studiază, membrii care excelează la cluburile artistice de la Casa de Cultură a Studenților Iași, organizațiile studențești care au obținut finanțare pentru proiectele pe care le-au derulat în ultimii 3 ani și tinerii care au evoluat pe scenă în cadrul celei de-a șasea ediții a Festivalului Artei și Creației Studențești „Gaudeamus“.

Chirica Costin a fost nominalizat din cei 8.886 de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași. Acesta a primit “Diploma de excelență pentru rezultate excepționale obținute în activități academice.”

„Studentul Chirica Constantin s-a remarcat prin rezultate academice foarte bune dar şi prin implicarea în diverse activităţi extracurriculare, fapt care l-a ajutat până în prezent în evoluţia sa atât pe plan personal, cât şi profesional. Toate acestea demonstrează dorinţa lui de a cunoaşte şi de a experimenta noutăţile din domeniul medical şi îl recomandă ca o persoană cu gândire matură, cu dorinţă constantă de autodepăşire, dar şi cu o foarte bună capacitate de relaţionare interumană”, a spus  prof. univ. dr. Monica Hăncianu, prorector și reprezentant al UMF Iași, prezentă la  manifestare.