Vasluian prins de patru ori fără permis, pe șoselele din Ilfov
La data de 11 noiembrie 2019, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov au emis Ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore faţă de numitul P.C. de 39 de ani, din judeţul Vaslui, pentru săvârşirea de patru infracţiuni la regimul rutier.
Astfel, în perioada iulie 2018-noiembrie 2019, bărbatul în cauză a fost depistat de către poliţiştii ilfoveni în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propuneri legale, iar ulterior, faţă de acesta s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu, pentru o perioada de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru săvârşirea a 4 fapte de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere”,