Un tânăr din Băcești, jandarm la Constanța, a murit după ce a intrat cu motocicleta într-o mașină
Andrei Florin Cojocaru, un tânăr de 42 de ani din Băcești, mutat de câțiva ani la Mangalia, și-a pierdut viața într-un stupid accident de circulație. Tânărul se îndrepta cu motocicleta dinspre Mangalia spre Constanța, iar la intersecția cu Costinești, o mașina i-a tăiat calea.
Accidentat grav pe data de 20 mai, în urma coliziunii cu un autoturism, Andrei Florin Cojocaru, de 42 de ani, jandarm în cadrul IJJ Constanța, a decedat după aproape două săptămâni în care a luptat pentru viața sa. Din nefericire, rănile provocate în urma accidentului au fost prea grave pentru a le face față.
Inițial, imediat după producerea accidentului, bărbatul a fost operat și ieșise din starea comatoasă. A rămas internat sub efectul sedativelor. La un moment dat, părea că își revine puțin câte puțin. După două zile, starea sa s-a înrăutățit din nou. Familia și apropiații au sperat până în ultimul moment că va trece cu bine peste toate acestea. Din nefericire, nu au mai fost șanse să-și revină. Joi seara, în jurul orei 20, bărbatul și-a dat ultima suflare, fapt confirmat de apropiații acestuia. El a lăsat în urmă o soție și doi copii.
„Andrei Florin Cojocaru locuia în Mangalia de ani buni , lucra la jandarmerie , era căsătorit și avea 2 copii . Acum 2 săptămâni a plecat de la Mangalia cu motocicleta păna la Constanța și la intersecția de la Costinești, o mașină de la o firma de bodyguarzi a făcut dreapta fără sa se asigure , intrând în el . Doua săptămâni a stat în spital , a fost operat ,apoi a stat în coma, si apoi cu semne de revenire . În final nu a mai rezistat și a decedat! Dumnezeu să-l ierte! Îl cunoșteam de mic copil, ne vedeam zilnic și aveam o relație super. Nu îmi vine a crede! Păcat!” a postat unul dintre cei mai buni prieteni de-ai lui Andrei.
Ancheta deschisă în urma producerii incidentului urmează să ia o altă întorsătură, urmând a fis schimbată încadrarea juridică a faptei din ”vătămare corporală gravă” în ”ucidere din culpă”.
Referitor la producerea accidentului, polițiștii au stabilit că este vorba despre o coliziune între motocicleta condusă de Andrei Florin Cojocaru, de 42 de ani, și un autoturism aparținând unei firme de pază, condus de un bărbat trecut de 60 de ani care circula din sensul opus motocicletei și care a virat stânga, pentru a intra în stațiune, probabil fără să se asigure la schimbarea direcției de mers. Ancheta va stabili cu exactitate cine se face responsabil pentru acest accident tragic.