Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident la Tutova

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit în această dimineață cu o ambulanță tip B2 și echipaj de prim ajutor, în localitatea Coroiu, comuna Tutova, la un accident rutier în care sunt implicate două autoturisme și patru persoane. Trei persoane au fost rănite. Nu au existat persoane încarcerate.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme și patru persoane, trei dintre acestea necesitând îngrijiri medicale. Cele trei victime au vârste de 19, 24 și 40 ani. Victimele sunt transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal “Elena Beldiman” Bârlad. Două victime transportate la spital au fost diagnosticate cu politrautisme în urma unui accident rutier, cea de-a treia victimă (40 ani) fiind diagnosticată cu traumatism membru superior stâng și cefalee.