Judeţul Vaslui are 549 de rezidenţi străini

În cursul anului 2019, polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Vaslui au  depistat 27 de străini aflaţi pe teritoriul judeţului în situații ilegale și au emis 7 decizii de returnare. Față de 4 străini a fost aplicată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 2 ani.În aceeaşi perioadă, polițiștii de imigrări au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale în valoare de 39600 de lei, au asigurat managementul șederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 549 de persoane, dintre care 380 din state terțe și 169 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Acestea sunt doar căteva cifre din bilanţul pe anul 2019 al activităţii poliţiştilor de la Biroul pentru Imigrări al județului Vaslui

 Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Vaslui, în cursul anului 2019, au asigurat managementul șederii şi rezidenţei, pe raza județului, pentru 549 de persoane, dintre care 380 de străini din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, Turcia, China şi 169 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE, majoritatea din Italia, Bulgaria şi Spania.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost soluţionate 10 invitații depuse pentru străini din India, Algeria, Irak, Nigeria.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 52 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, în calitate de lucrători permanenţi, 47 cereri fiind avizate pozitiv și 5 cereri fiind respinse.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 155 de  permise de ședere, dintre care 150 pentru ședere temporară și 5 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 28 de certificate de înregistrare pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 73 de acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 27 de străini în situații ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 7 decizii de returnare prin care s-a stabilit obligația de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României, 1 cetățean străini a solicitat azil, altul a fost luat în custodie publică în vederea returnării, 4 au fost returnați direct la frontieră,  iar 14 au fost puşi în legalitate. Față de 4 străini a fost aplicată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 2 ani.

Polițiștii de imigrări au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale în valoare de  39.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată și ale O.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.