Trei liceeni, primari pentru o zi la Vaslui

Trei liceeni din Vaslui au avut  ocazia de a vedea ”pe viu” cum se desfășoară munca primarului și a celor doi viceprimari a municipiului, în cadrul proiectului ”Primar pentru o zi”,  un exercițiu civic prin care Primăria Vaslui dorește să încurajeze cultura participativă a tinerilor. Concret, cei trei i-au însoțit pe primar și pe cei doi viceprimari pe parcursul unei zile obișnuite de muncă, au participat la toate activiățțile derulate și au înțeles mai bine care sunt atribuțiile primăriei și ce se află în spatele a ceeea ce înseamnă buna desfășurare a lucrurilor într-un oraș ca Vasluiul

Selecția celor trei s-a făcut în urma unui concurs de proiecte, în urma căreia  Amalia-Maria Postolache, elevă la Liceul   Teoretic ”Emil Racoviţă” a fost desemnată câștigătoare.  Acesta s-a înscris în competiţie cu un proiect bazat pe strategia de dezvoltare prin tineret. ”Am  propus înființarea unui Centru de tineret care să aibă în vedere îmbunătățirea sectorului tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani) și sectorul civil. În cadrul acestuia am propus înființarea unor cercuri tematice, cum ar fi educația sub toate formele sale, economică, socială, sexuală, înființarea unor ateliere, care să aibă ca subiecte public speaking, comunicarea prin interacțiune, gestionarea emoțiilor, a stresului. Totodată, am propus dezvoltarea unor dezvoltarea unor activități de suport sustenabile pentru tineri și creșterea fluxului informațiilor dintre tineri și sistemele decizionale existente, deoarece există o detașare a tinerilor față de viața publică, cu foarte multe consecințe negative a acestei detașări”, a spus Amalia Postolache. Tânăra a considerat ziua petrecută alături de primarul Vasile Pavăl o experiență unică, din care a avut multe de învățat.

Edilul orașului a considerat proiectul de interes, dat fiind că există o ”ruptură” între generații, iar  proiectul este realizabil, realizarea unor activități în care generațiile să interfereze nu e numai generoasă ci și extrem de benefică comunității.

 Al doilea proiect câștigător a fost cel aparținând elevei Denisa-Elena Borza, de la  la Liceul  Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, intitulat generic ”Întoarce-te  acasă!” și a vizat fenomenul de migrație al tinerilor . O primă etapă a proiectului privește înființarea unui centru în care  antreprenori locali să le ofere tinerilor un suport informatic care să îi ajute  și să îi îndemne să lucreze pentru orașul lor. A doua etapă a proiectului vizează organizarea unui târg de meserii, în special pentru liceenii care doresc să poată lucra pentru a-și ajuta familiile pe timpul vacanței”, a spus Denisa-Elena Borza. Aceasta l-a însoțit pe viceprimarul Daniel Neacșu, a  aflat cu ce se ocupă Goscom-ul, a văzut cum se colectează selectiv deșeurile, dar a vizitat și adăpostul de câini. Primarul Vasile Pavăl a considerat proiectul de interes social, cu atăt mai mult cu cât administrația locală își dorește întoarcerea acasă a tinerilor specialiști în diverse domenii, în acest sens, ca prim pas, fiind gândită crearea unui centru IT, dar și identificarea celor care s-au remarcat în diverse domenii și recunoașterea lor publică. 

Al treilea proiect câștigător a  aparținut lui Vlad-Ștefan Volocaru, elev la Liceul „Ștefan Procopiu”, care a fost al doilea viceprimar pentru o zi al orașului. Proiectul cu care a participat la selecția a vizat domeniul cultural, mai exact, un proiect de promovare a tradițiile populare, prin crearea unor grupuri de informare în cadrul liceelor, în care să fie promovat tot ceea ce ține de tradițiile acestor locuri, inclusiv prin expunerea unor fotografii vechi. Primarul a preluat ideea, afirmând că este posibil, în condițiile în care există o colecție impresionantă de fotografii arhivate în cadrul Primăriei.

“Experiența la primărie a fost uimitoare, a fost ceva nou în viața mea. Eu nu am o experiență civică, nu am avut pe nimeni în familie care să realizeze astfel de activități la nivel profesionist. Am fost alături de domnul viceprimar Dragoș Cazacu, am vizitat departamentul de asistență socială și am văzut cum se lucrează acolo și am constatat că este un mediu în care nu trebuie să fii doar  bine pregătit profesional, ci și emoțional.Aici am aflat că dincolo de profesionalism, cel mai important este să fii Om. Am vizitat centrele de zi pentru bătrâni, Centrul de zi pentru copii ”Bucuria” și am văzut că toate sunt la standarde foarte bune.  Am fost încântat de ce am văzut, am învățat multe și mi-ar place să repet experiența. , a spus Vlad Volocaru.

Tinerii au mai spus că au fost încântați să vadă cum orașul se schimbă și progresează în funcție de deciziile luate de conducerea Primăriei și că în urma experienței de astăzi și-au conturat o altă opinie despre ce înseamnă să administrezi un oraș.

Primarul Vasluiului a promis că cele trei proiecte ale tinerilor vor fi finanțate și vor prinde contur , iar la final le-a oferit acestora, din partea municipalităţii, diplome, materiale promoționale şi premii în bani.