Expoziție la finalul „Atelierului de vacanță” de la Muzeul Județean
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui alături de Consiliul Județean Vaslui și Primăria Municipiului Vaslui a organizat miercuri, 14 august, premierea elevilor participanți la activitățile specifice Proiectului „Atelierul de vacanță”, aflat la cea de a III-a ediție. „Atelierul de vacanță” s-a desfășurat pe parcursul lunilor iulie și august și a urmărit promovarea talentului și calităților artistice ale elevilor din municipiul Vaslui, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani. În cadrul activității s-a vernisat expoziția „Atelierul de vacanță” cu lucrări ale tinerilor participanți.
„Atelierul de vacanță” este o ofertă culturală pe care Muzeul Județean a oferit-o elevilor pasionați de artă, de frumos. Prin lucrările realizate de ei au reușit să ne demonstreze că arta plastică vasluiană are viitorul asigurat prin intermediul acestei generații”, a spus Laurențiu Chiriac, reprezentant al Muzeului Județean.
La vernisarea expoziției a fost prezent și viceprimarul Dragoș Cazacu, care le-a mulțumit tinerilor pentru efortul depus, asigurându-i că administrația locală îi va susține în toate activitățile derulate.
Mulțumiri, de astă dată ale coordonatorului de proiect, Marian Antoniu, au fost adresate și părinților care și-au îndrumat copiii să participe la avtivitățile derulate în cadrul proiectului.
La final, participanților le-au fost oferite premii și diplome.