Tinerii liberali au oferit mărțisoare vasluienilor întâlniți pe stradă în prima zi din martie

Duminică, 1 martie 2020, începând cu ora 11:.00, Organizația de Tineret a Partidului Național Liberal-Vaslui a desfășurat acțiunea „Mărțișorul, vestitorul primăverii”. La eveniment li s-au alăturat consilierul local, Marius Arcăleanu și câțiva colegi din Organizația Municipală de Seniori.

Tinerii Organizației nu au rămas indiferenți tranziției dintre cele două anotimpuri, moment ce marchează viața oamenilor din punct de vedere existențial, cultural și filozofic-reînnoirea și renașterea naturii, vieții și a societății.

Activitatea a constat în distribuirea de mărțișoare personalizate și flori doamnelor și domnișoarelor din Vaslui, cât și mărțișoare personalizate domnilor și a avut drept scop promovarea tradițiilor românești. Desfășurarea evenimentului a avut loc în Zona Gării și în zona centrală a orașului.

“Nu putem decât să ne bucurăm de căldura și pozitivismul cu care ne-au fost primite micile simboluri și le urăm vasluienilor de pretutindeni o primăvară așa cum și-o doresc!”. se arată într-un comunicat emis de PNL Vaslui.