Tânără căutată pentru spionaj, prinsă la Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut o tânără din Republica Moldova, care era căutată de şase ani autorităţile din Belarus pentru săvârşirea infracţiunii de spionaj informatic.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, femeia s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autocar.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tinerei era o alertă Interpol, emisă de autorităţile din Belarus, la data de 25 iunie 2013, aceasta fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de spionaj informatic”, se arată în comunicatul menţionat.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun