Tâlhar, prins de un jandarm şi de un jurnalist

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Vaslui, a fost reținut în miercuri seară de către polițiști, pentru săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Aseară, în jurul orei 17.00, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Vaslui, în timp ce se afla în zona  Teatrului de Vară din localitate, a smuls telefonul mobil din mâna unei femei de 43 de ani, din municipiul Vaslui. După comiterea faptei, acesta a părăsit zona în fugă. Alertați de strigătele femeii, doi trecători au fugit după acesta, reușind să-l prindă la scurt timp. La fața locului s-a deplasat un echipaj de ordine publică, iar bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui, pentru audieri.

Polițiștii de investigații criminale au reținut bărbatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar în cursul zilei de astăzi l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, a fost recuperat și înapoiat persoanei vătămate.

În acest caz, victima infracțiunii de tâlhărie a dat dovadă de prezență de spirit strigând după ajutor, iar cei care au plecat în urmărirea bărbatului au acționat rapid pentru a ajuta o persoană aflată în dificultate.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Județului Vaslui apreciază gestul celor doi bărbaţi care, prin atitudinea lor, au dat dovadă de omenie şi spirit civic, şi le mulţumeşte public. Unul dintre aceștia este subofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, aflat în timpul liber, iar celălalt este angajat al unui cotidian din județul Vaslui.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.