Ștefan cel Mare, evocat la Podul Înalt (foto/video)

Astăzi, la Ansamblul monumental „Podul Înalt ” din satul Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, în colaborare cu Consiliul Județean Vaslui, Garnizoana Vaslui și Brigada 15 Mecanizată „Podul  Înalt” Iași, a marcat aniversarea a 543 de ani de la Bătălia de la Podul  Înalt printr-o slujbă de pomenire a eroilor căzuţi în lupta de la Vaslui, urmată de depuneri de coroane şi de un ceremonial militar al Brigăzii 15 Mecanizate „Podul  Înalt ” Iaşi .

La manifestare au participat reprezentanţi ai instituțiilor organizatoare și cei ai instituțiilor de cultură din județ, reprezentanți ai Consiliului Judeţean şi ai instituţiilor din subordine, în frunte cu preşedintele Dumitru Buzatu și vicepreședinții Ciprian Trifan și Vasle Mariciuc, prefectul Eduard  Popica și subprefectul Mircea Gologan, reprezentanţii instituţiilor MAI, parlamentarii Adrian Solomon și Aurel Căciulă, dar și președinții  consiliilor județene din zona Moldovei, precum și reprezentanți ai raioanelor din Republica Moldova.  Alături de aceștia, copii îmbrăcați  în costume populare, din cadrul ansamblurilor folclorice din comunele Oșești și Muntenii de Jos, dar și tineri din cadrul Ansamblului de dansuri Hora Vasluiului.

A dat greutate manifestării actorul Marius Rogojinschi, directorul Teatrului pentru copii ”Vasilache” din Botoșani, care i-a dat viață marelui Ștefan. Interpretare de excepție a unor fragmente din ”Testamentul lui Ștefan cel Mare”, a readus în fața celor prezenți imaginea domnitorului  recunoscut pentru calitățile sale de oștean care, mânat de sentimentul național, a înfruntat forțele superioare numericește ale dușmanului,  recunoscut, mai ales, ca om de stat cu simțul dreptății și al dragostei pentru popor.

Autorităţile au susţinut alocuţiuni prin care au evocat personalitatea Marelui Ștefan, considerată una dintre cele mai mari personalități ale României și un simbol al Vasluiului.

”Suntem urmașii lui Ștefan, iar datoria noastră este să păstrăm mereu vie memoria voievodului, considerată cea mai impunătoare personalitate a neamului românesc.  În concluzie, pe Ștefan cel Mare e greu ca vasluienii să-l uite, fiind mândri că au ca simbol un nume ilustru”, a spus Eduard-Andrei Popica, prefectul județului Vaslui.

“Locul în care ne aflăm face parte dintr-un spaţiu care a marcat profund istoria ţării noastre încă din epoca medievală, este un loc cu rezonanţă istorică în inima tuturor locuitorilor Moldovei de aici şi de peste Prut. Manifestările pe care le organizăm de fiecare dată cu acest prilej sunt foarte importante pentru noi toţi. Şi, de aceea, dincolo de vremuri, care au fost mai bune sau mai rele, umbra marelui domnitor i-a îmbărbătat, de-a lungul timpului, pe toţi aceia care au trăit pe pământ românesc. Să sperăm că timpurile viitoare ne vor aduce tuturor satisfacţia de a vedea că şi cei care ne urmează ţin proaspătă imaginea a ceea ce a fost, şi a ceea ce simbolizează Ştefan cel Mare pentru poporul român”, a spus Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, mulțumindu-le tuturor celor care, de pe meleaguri moldave, au răspuns prezent invitației de a participa la evenimentul  dedicat celei mai mari victorii obținute de Ștefan cel Mare împotriva turcilor.

”Ștefan ne unește din nou! Poate acum, mai mult ca niciodată, e nevoie de modele, iar solidaritatea istorică a  poporului nostru e un exemplu pe care ar trebui să îl urmăm cu toțiiȚ, a spus și Gheoghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, vorbind despre parteneriatul  din cadrul programului  ”Ștefaniada”, lansat anul trecut la Suceava.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.