Acțiunea ,,Foc de Artificii” a dus la confiscarea a 95 kg de articole pirotehnice
95 kg de articole pirotehnice deținute fără drept au fost confiscate de polițiștii vasluieni pe parcursul acțiunii naționale ,,Foc de Artificii”. 24 de persoane sunt cercetate penal pentru nerespectatrea legislației privind articolele pirotehnice.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acţionat la nivel județean, în perioada 21 noiembrie 2017 – 5 ianuarie 2018, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Astfel, în această perioadă, polițiștii au efectuat 27 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 9 persoane juridice autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice.
De asemenea, polițiștii au constatat 21 de infracţiuni și au depistat 24 de persoane față de care se efectuează cercetări în cauze penale.
Totodată, au fost confiscate 95 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 6.800 de lei și au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3919 lei.
O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat 52 de activități de informare în școlile din județ.
Menționăm faptul că, în această perioadă, nu au fost persoane rănite din cauza folosirii necorespunzătoare sau neautorizate a articolelor pirotehnice.