Scene din ”vestul sălbatic” la Vaslui. Au tras cu pușca în fața discotecii

Un bărbat de 22 de ani, din localitatea Rateșu Cuzei, comuna Rebricea, județul Vaslui a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor precum și uz de armă fără drept.

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Negrești, Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Biroului de Investigații Criminale Vaslui, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 22 de ani, localitatea Rateșu Cuzei, comuna Rebricea, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor precum și uz de armă fără drept.

Din cercetările efectuate, s-a constatat faptul că, în noaptea de 01/02 decembrie, bărbatul s-a deplasat  pe raza localității Todirești, județul Vaslui, la o discotecă, fiind însoțit de alte 3 persoane.

În urma unui conflict pe care unul dintre însoțitori (un bărbat de 45 de ani din localitatea Delești)  îl avea cu agenții de pază ai discotecii, bărbatul cercetat a folosit o armă de vânătoare pe care a manevrat-o pentru a amenința unul dintre agenții de pază. Ulterior, acesta a și executat cu arma un foc în plan vertical, după ce s-a îndepărtat la aproximativ 150 de metri de local și a plecat spre Negrești, la volanul unei autoutilitare, fără a deține permis de conducere.

Pe raza localității Glodeni, orașul Negrești, acesta a fost blocat cu ajutorul a două autospeciale de polițiști, însă a reușit să se sustragă pînă în jurul 09.00, când în urma activităților specifice desfășurate de polițiști, a fost depistat pe raza municipiului Vaslui.

Arma folosită în incident precum și muniția aferentă au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizării criminalistice. În cauză, față de bărbatul de 45 de ani din localitatea Delești a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru neasigurarea securității armelor și munițiilor și încălcarea normelor legale privind transportul armelor de vânătoare. De asemenea, au fost luate măsurile complementare de anulare a dreptului de port și folosire a armelor și retragerea permisului de armă.

Bărbatul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în cursul zilei de ieri, iar astăzi a fost prezentat  Judecătoriei Vaslui, cu propunerea de a încuviința arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În această seară, Judecătoria Vaslui a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioada de 30 de zile, față de acesta.