Șacalul auriu, o amenințare reală pentru oile din județ
Zeci de oi din turmele de pe Valea Prutului au fost omorâte anul acesta de șacalii aurii, de aceea vânătorii au nevoie de sprijinul populației, care să anunțe de fiecare dată când sesizează prezența șacalilor în zonă.La nivelul județului Vaslui sunt 27 de fonduri cinegetice, iar vânătorii susțin că șacalul auriu a fost observat în toate aceste zone. În momentul în care se depistează prezența unui astfel de animal, poate fi anunțat cel mai apropiat pădurar sau paznic de vânătoare, care să ia măsurile impuse de lege.
Veniţi dinspre Bulgaria, şacalii sunt un real pericol pentru cei care merg în pădure, pentru că, flămânde şi înfometate, animalele pot ataca în orice moment.
Șacalul auriu este un animal din familia Canidaelor, care mai cuprinde vulpea, lupul și câinele. Este asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta și mai mare decât vulpea. Are botul ascuţit, ca şi urechile, pe care le poartă permanent ridicate în sus. Coada este stufoasă (aproape ca la vulpe), dar mai scurtă şi se termină brusc, de parcă ar fi tăiată.
Șacalul este un prădător foarte eficient. Este îndrăzneț, agresiv și trăiește în haite, ceea ce îi sporește eficiența. El se instalează în zonele din câmpie, luând locul vulpilor, pe care le alungă din zona în care se instalează. Atacă păsările domestice, chiar și în curțile de la marginea satelor, dar nu pătrunde în cuibar. În schimb, în haite, atacă inclusiv stânele, după cum arată datele strânse în ultimii ani. De asemenea, în haită atacă și oile și caprele aflate la păscut, dacă nu sunt supravegheate.