Referendum pentru demiterea primarului comunei Pungești.

Printr-o decizie definitivă, Curtea de Apel Brașov a dispus ieri obligarea prefectului Județului Vaslui la organizarea referendumului pentru demiterea primarului comunei Pungești.

Conform Legii administrației publice, 25% dintre cetățenii cu drept de vot pot cere prefectului organizarea unui referendum pentru demiterea primarului, atunci când acesta încalcă interesele comunității sau nu își exercită corespunzător îndatoririle care îi revin.

37% dintre cetățenii comunei Pungești au solicitat prefectului Județului Vaslui organizarea unui referendum pentru demiterea primarului comunei, întrucât acesta a încălcat legea și hotărârile judecătorești, nu a depus declarația de interese, nu a organizat audiențe și întâlniri cu cetățenii, și-a respectat promisiunile din campania electorala și are o conduita nedemnă față de comunitate.

Prefectul Județului Vaslui a refuzat organizarea referendumului.

Asociațiile Salvați Bucureștiul, Neuer Weg, România Fara Ei, Eco Civica și câțiva cetățeni din comuna au solicitat instanței obligarea Prefectului la organizarea referendumului. S-a constituit dosarul 5687/ 62/ 2014, judecat de Tribunalul Brașov și de Curtea de Apel Brasov. Prin decizie definitiva pronuntata ieri, Curtea de Apel Brasov a admis cererea si a obligat prefectul la organizarea referendumului.

‘Este o decizie istorică pentru democrația din România. Oamenii trebuie să fie conștienți că primarul trebuie să acționeze pentru a rezolva problemele oamenilor și pentru a acționa în interesul lor, iar atunci când primarul încalcă aceste obligații, cetățenii au posibilitatea legală de a-l demite’ a declarat Nicușor Dan(foto), președintele Asociației Salvați Bucureștiul.

Asociația Salvați Bucureștiul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.