Printează acest articol Printează acest articol

Razie printre microbuzele conservă

Poliţiştii au verificat autovehiculele destinate transportului public de persoane şi marfă şi au aplicat peste 360 de sancţiuni contravenţionale, în urma unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

 În perioada 25 – 31 iulie a.c., Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au constatat 364 abateri, dintre care 14 la autovehicule de transport de persoane, 84 la cele de transport marfă și 266 la alte tipuri de  autovehicule. Astfel, conducătorilor auto le-au fost aplicate 143 de sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului, 28 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie  și 191 pentru alte abateri.

Polițiștii rutieri au reținut 23 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehiculele pe drumurile publice și au retras 3 certificate de înmatriculare auto.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.