Protest spontan în această dimineață la Confecții Bârlad

Peste 100 de angajate ale SC Confecţii SA Bârlad participă, luni dimineaţă, la un protest spontan în curtea fabricii. Salariatele s-au declarat nemulţumite de programul de lucru şi de veniturile mici.

„Am discutat cu conducerea fabricii şi am stabilit împreună că pentru rezolvarea problemelor este nevoie de discuţii, de comunicare. Chiar în acest moment au loc negocieri cu reprezentanţii sindicatului. Mi-am exprimat disponibilitatea de a participa la astfel de discuţii, dacă este cazul. Deocamdată nu există premise ca situaţia să escaladeze. Aştept în cursul zilei un rezultat al negocierilor”, a declarat, prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei. AGERPRES/(AS – autor: Loredana Ciobanu)