Proiectil din Al Doilea Război Mondial, descoperit lângă o grădiniță

Un proiectil exploziv de 75 de milimetri, din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit vineri de muncitorii care efectuează lucrări de modernizare într-un parc din zona centrală a municipiului Vaslui, chiar în apropierea unei grădiniţe cu program prelungit, la faţa locului intervenind o echipă de pirotehnişti, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Prin apel la numărul unic de urgenţă 112 s-a anunţat descoperirea unii proiectil exploziv din cel de-Al Doilea Război Mondial, într-un parc din zona centrală a municipiului Vaslui, unde se fac lucrări de modernizare. Echipa pirotehnică deplasată la faţa locului a ridicat proiectilul în condiţii de siguranţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, George Onofreiasa.

Proiectilul a fost depozitat în vederea asanării. Zona este cercetată în continuare de pirotehnişti, pentru a se verifica dacă în perimetrul respectiv mai există alte elemente de muniţie.