Printează acest articol Printează acest articol

Prezență sub 50% la referendumul de la Pungești

Reprezentanții Biroului Electoral de Circumscripție au anunțat, duminică seara, că s-a înregistrat o prezență la urne de 34,3% la referendumul pentru demiterea primarului comunei Pungești, Mircia Vlasă.

După încheierea procesului de vot, mai mulți cetățeni au scandat în fața Primăriei Pungești mesaje împotriva primarului Mircia Vlasă, susținând că referendumul ar trebui validat, deoarece s-a obținut o prezență la vot de peste 30%.

Judecătorul Neculai Burlibașa, președintele Biroului Electoral, a precizat anterior că pentru validarea referendumului este necesară prezența la vot a 50% + 1 dintre alegătorii înscriși pe listele electorale permanente, potrivit Legii Administrației Publice Locale.

După întocmirea de către reprezentanții BEC a procesului verbal cu numărul voturilor valabil exprimate, prefectul urmează să elibereze sau nu ordinul de demitere a primarului Mircia Vlasă.

Prefectul județului Vaslui, Daniel Olteanu, a dat asigurări că totul se va face cu respectarea legislației în vigoare.

Primarul de Pungești, Mircia Vlasă, a declarat că, indiferent de rezultatul de la referendum, el va fi candidatul PSD pentru un nou mandat în fruntea comunei, la alegerile locale din iunie.

Instituția Prefectului Vaslui a fost obligată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Brașov să organizeze referendum pentru demiterea primarului din Pungești după ce, în 2013, mai mulți localnici au solicitat acest lucru, nemulțumiți că edilul a concesionat firmei Chevron terenul unde ar fi urmat să înceapă explorarea gazelor de șist, iar cererea lor a fost respinsă de prefectură.

Potrivit datelor furnizate de Instituția Prefectului Vaslui, la nivelul comunei Pungești au fost organizate șapte secții de votare, iar pe listele permanente au fost înscriși aproximativ 2.500 de cetățeni. (Sursa: Agerpres)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.