Premii importante pentru şahiştii CSEI “Elisabeta Polihroniade” Vaslui, la Campionatul Național Școlar de Șah

În perioada 17-19 iunie , Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Elisabeta Polihroniade” Vaslui a participat la cea de-a IV-a ediţie a Campionatul Național Școlar de Șah ,,Elisabeta Polihroniade”, echipe mixte, desfăşurat la Băile-Olănești

Echipajul Vasluiului a fost format  din patru elevi din ciclul gimnazial, câștigători ai locului I la Concursul Național Școlar de Șah „IN MEMORIAM ELISABETA POLIHRONIADE”  , care s-a desfășurat la Vaslui în data de 11 iunie 2016 . La competiţie au participat aproximativ 300 de copii, din clasele I-XII, din toată țara. Concursul, organizat de ACS „Elisabeta Polihroniade” în colaborare cu Ministerul Educației Naționale s-a desfășurat în stil elvețian, în 7 runde de joc. Pentru rezultatele obținute, pentru disciplina sportivă, ținuta festivă și respectul pentru ceea ce fac, pentru Omul care le-a mângâiat creștetul în anii precedenți, echipajul Vasluiului a primit un Premiu Special, Diploma de Onoare, medalii şi Cupa Campionatului.

Fiind primul an în care Elisabeta Polihroniade nu a mai fost prezentă la deschiderea ediției, s-a ținut un moment de reculegere. Despre personalitatea complexă a Elisabetei Polihroniade a vorbit prof. Doinița Grigore, fost director al CȘEI ,,Elisabeta Polihroniade”, unul dintre cei mai buni colaboratori ai marii maestre.

„Am avut bucuria să particiupăm la un concurs bine organizat, organizat cu scopul de a continua visul Elisabetei Polihroniade, acela de a reuni în jurul tablei de șah sute sau mii de copii, pentru a descoperi talentele care să reprezinte țara în competițiile internaționale. Remarcabil a fost consensul echipei organizatoare de la ACS, hotărârea de a duce mai departe visul Elisabetei Polihroniade, arbitrajul corect, nepărtinitor. Școala noastră este singura școală de învățământ special care participă la acest campionat, atât pentru meritele copiilor noștri cât și pentru faptul că școala poartă numele marei șahiste.Elevii noștri au concurat de la egal la egal cu elevii din școlile de masă şi au lăsat în urmă, pe lista clasamentelor,  mulți  dintre acestea. Cu atât mai mult sunt de apreciat rezultatele la nivel de echipă, cât și la nivel individual din acest an: locul al 14-lea la echipe-gimnazial, locurile al 6-lea și al 8-lea pentru elevii Ungureanu Ionuț și Mustăreț George la individual. Pentru noi, participarea la joc în condiții de egalitate și rezultatele obținute, constituie pași importanți în valorizarea copilului cu dizabilități”, ne-a spus prof. Doiniţa Grigore.

 

One thought on “Premii importante pentru şahiştii CSEI “Elisabeta Polihroniade” Vaslui, la Campionatul Național Școlar de Șah

  • 1 iulie 2016 la 21:00
    Permalink

    pacat de cadrelecare ar trebui sa ii educe , sunt vai de capul lor copii aia cu cadre care le vorbesc urat si numai ii desconsidera .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.