Poliţiştii vasluieni, pe urmele evaziunii fiscale
În cursul zilei de 04 noiembrie, polițiști din cadrul structurii de investigare a criminalităţii economice au acționat pe raza municipiului Bârlad, pentru prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală şi a altor forme ale criminalitaţii economico-financiare.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 32 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 51.000 lei. Dintre acestea, 19 au fost aplicate potrivit prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 5 la abateri prevăzute şi sancţionate de OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, iar 7 sancţiuni au fost aplicate pentru fapte prevăzute de alte acte normative.
Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 1.460 lei.