Poliția Rutieră Vaslui: atenționare adresată șoferilor!

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Recomandăm cetăţenilor să evite deplasarea în zonele afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile. Dacă totuşi nu puteţi amâna călătoria din motive de maximă necesitate, asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.

Având în vedere atenţionările meteorologice COD PORTOCALIU și COD GALBEN, de vreme rea, emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile pentru perioada 17 ianuarie 2022 – 18 ianuarie 2022, respectiv :

COD   PORTOCALIU*

Fenomene vizate: în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, intensificări puternice ale vântului, viscol și vizibilitate foarte redusă.

În intervalul 17 ianuarie, ora 16:00 – 18 ianuarie, ora 08:00.  

În zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…140 km/h. Va ninge viscolit, local mai abundent (15…25 l/mp), vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită;

COD   GALBEN**

Fenomene vizate: intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, ninsori moderate cantitativ și viscol în zona de munte și local în jumătatea nordică.

În intervalul 17 ianuarie, ora 16:00 – 18 ianuarie, ora 08:00.  

Din seara zilei de luni (17 ianuarie) și până în dimineața zilei de marți (18 ianuarie), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării.
      La munte vor fi rafale de 80…110 km/h, iar în Moldova, Transilvania și sudul Olteniei viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare îndeosebi spre seară și în prima parte a nopții de luni spre marți, cu viteze în general de 55…65 km/h.
      În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi la peste 1700 m, unde vizibilitatea se va reduce semnificativ. Ninsori viscolite se vor semnala local și în jumătatea nordică a teritoriului.

B. COD   GALBEN**

Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului.

În intervalul 18 ianuarie, ora 08:00 – 18 ianuarie, ora 20:00.  

 Pe parcursul zilei de marți (18 ianuarie), vântul va continua să prezinte intensificări în estul, centrul și local în sudul și sud-estul țării, precum și în zonele de munte.
      În Carpații Meridionali, îndeosebi în zona înaltă, vor fi rafale de 90…110 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi redusă.
      În Moldova, viteza vântului va atinge 60…85 km/h, iar în Transilvania, Dobrogea, sudul Olteniei și local în Muntenia, 55…60 km/h.

Vă reamintim:

Conducătorii auto sunt obligați, prin lege, să-și doteze autovehiculele cu cauciucuri de iarnă pentru a se deplasa în siguranță pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. 

Cauciucurile de iarnă sunt fabricate special pentru a face față șofatului în sezonul rece, iar condusul autovehiculelor, în condiții de frig, polei, ninsoare devine riscant pentru viața sau integritatea fizică a participanților la trafic.Conform Directivei  92/23/CE, pe anvelopele de iarnă trebuie să fie aplicate literele „M+S”, „M.S” sau „M&S”. Aceste marcaje sunt obligatorii și în cazul cauciucurilor de tip “all season”. Menționăm faptul că, în legislație, nu este specificată o perioadă anume a anului în care conducătorii auto sunt nevoiți să aibă dotate autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante, obligația fiind impusă de condițiile meteo.

Conform art. 102, alin. 1, pct. 28  din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 9-20 de puncte sau avertisment.

De asemenea, în cazul prezentat mai sus, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, se reţine de către poliţia rutieră, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație. 

Recomandăm conducătorilor auto:

–  să evite acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul poate derapa;

–   să folosească cu precădere frâna de motor atunci când se deplasează pe un carosabil alunecos sau când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei;

–  să nu efectueze depăşiri riscante;

– înainte de plecare, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea drumului pe care urmează să conducă;

–  să conducă prudent în perioada sezonului rece;

–  să aibă grijă la adaptarea vitezei la condițiile de drum;

–  să evite drumurile pe timp de noapte sau pe distanțe mari;

– să utilizeze corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare-dezaburire;

–  să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei;

–  să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculele din fața sau lateralul lor.

Conduceți cu grijă !

Fenomenele meteo prognozate în cazul CODULUI PORTOCALIU (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă)vor fi periculoase, cu un grad de intensitate mare.

** Fenomenele meteo prognozate în cazul CODULUI GALBEN (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceațăpot fi temporar periculoase pentru desfășurarea unor activități, dar altfel sunt obișnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.