Peste 1000 de cărți, donate de PSD Vaslui copiilor din Oltenești
Președintele Consiliului Județean Vaslui și președinte al Organizației Județene PSD, Dumitru Buzatu, împreună cu membrii partidului, au donat peste 1000 cărți bibliotecii din cadrul Școlii ”Constantin Rotaru” Târzii, comuna Oltenești la inițiativa consilierului local Vasile Chirvase.
O parte din cărți au fost oferite celor 180 de copii ai unității de învățământ, în cadrul festivității de premiere de la final de an școlar. ”Asemenea acțiuni de caritate în domeniul cultural și educațional organizăm an de an. Dorim să atragem copiii către citit și prin acest gest facilităm accesul acestora la literatura românească și universală. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această campanie”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Organizației Județene a PSD Vaslui.


