Printează acest articol Printează acest articol

Pe coclauri vasluiene: comuna Bunești Averești (galerie foto)

Proiectul  “Satul vasluian – tradiție și actualitate”, derulat de Consiliul Judeţean Vaslui, prin Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui a continuat în luna septembrie, destinația   workshop-ului fotografic  din această lună constituind-o un loc extrem de pitoresc, în care istoria se îmbină cu o frumoasă tradiție a viticulturii: comuna Bunești Averești.  Ghid a fost primarul comunei, Vasile Tărăgan,  care i-a însoțit pe fotografii coordonați de artistul Sorin Onișor și de etnograful Lucian Lefter.

Aflată în partea de nord-est a județului, la limita cu județul  Iași, comuna Bunești- Averești are în componență șapte sate: Averești, Armășeni, Bunești, Plopi, Podu Oprii, Roșiori și Tabălăești.

Încă de la sosire, primarul Vasile Tărăgan ține să ne povestească și să ne arate dovezi ale vechimii locuitorilor acestor meleaguri: fotografii din timpul cercetărilor arheologice desfășurate pe Dealul Bobului, loc în care a fost descoperită o cetate geto-dacică fortificată, datată  în perioada sec. IV-II î. Hr.

”Timp de 20 de ani aici a fost un șantier arheologic, singurul din județ clasificat în în Categoria A, adică de  valoare națională excepțională, reprezentativ pentru civilizația României. Alături de  foarte multe obiecte de ceramică, unelte din fier, arme și obiecte de podoabă, aici au fost descoperite și două tezaure. Elev în clasa a XI-a, mă aflam printre arheologi atunci când a fost descoperit cel mai prețios obiect de pe acest șantier,  o diademă princiară din aur, în greutate de 765 de grame, unică în zona de sud-est a Europei. Acum diadema se află la  la Muzeul Național de Istorie a României din București.  Cele peste 1.000 de obiecte din aur, argint, bronz  descoperite aici se se află acum expuse la Muzeul Național de Istorie a României din București, dar și la muzeele din Iași și Vaslui”, ne povestește Vasile Tărăgan.

Potrivit acestuia,  satul Averești este un sat răzășesc,  pomenit  pentru prima dată în documente la începutul veacului al XVI‑lea, într‑un hrisov  al lui Ștefăniță‑Vodă, dar istoria locului a cunoscut o schimbare majoră începând cu secolul al XIX‑lea, după ce moșia a intrat în proprietatea lui Ștefan Negruzzi.

”Iubitor de carte, școlit în Occident, boierul Negruzzi a vrut să demonstreze  că și pe pământ românesc pot exista podgorii amenajate după cele mai noi reguli folosite în Franța acelui timp, așa că a  înființat la Averești prima podgorie din România irigată cu țevi, sistem bazat doar pe forța gravitației, căci la acea dată curent electric nu exista.  Apa din luciurile de apă dimprejurul satului era captată undeva spre vale, apoi prin presiune, o urca și iriga cele 60 de hectare de viță nobilă. Asta se întâmpla în 1874, când s-a construit și crama. Tot aici, familia Negruzzi a ridicat și un conac boieresc, în picioare și astăzi, renovat de un om de afaceri din județ, care a preluat și podgoriile, extinzându-le și ducând mai departe faima vinurilor de Averești”,  mai spune primarul.

Rând pe rând, comorile locurilor se descoperă ochilor curioși… Conacul Negruzzi a fost renovat păstrându-se toate detaliile arhitecturale, dar, cu adevărat impresionantă este Crama  construită de același boier: o pivniță de  150 de metri, prevazută cu arcade din piatră și hrube secundare, construită din cărămidă și un amestec de îngrășământ, nisip și lut, cu proprietăți speciale de absorbție a umezelei.

Alături de recipiente imense, în care vinul stă cuminte la maturat, mii de sticle adăpostesc licori renumite pentru soiurile autohtone:  Zghihară de Huşi, Fetească Regală, Busuioacă. În curtea cramei mașinile cu struguri vin și pleacă, dar tehnologia de  producție este complet modernizată.

Așa este, am aflat puțin mai târziu, și metoda de recoltare.  Pe nesfârșitele  podgorii, scăldate în razele dulci ale soarelui de toamnă, zărim trandafiri plantați la capătul fiecărui rând. Aflăm și de ce:  floarea este foarte sensibilă la făinare. Daca este atacat trandafirul, peste trei zile apare boala și la vie. Timp suficient pentru ca viticultorii să administreze tratamentele necesare prevenirii acestei boli.

Și cu se culeg hectare întregi de vie în timp scurt: cu mașinării uriașe, aduse din Franța, care lasă în urmă doar ciorchinii. Vremurile în care toată suflarea era mobilizată la cules struguri par să fi apus demult, chiar dacă, pe undeva, aflăm că sunt și zone în care sunt oameni la cules.

Nu ajungem acolo, dar vedem alte locuri pitorești, care fac din comuna Bunești Averești un loc unic: case acoperite cu stuf și, undeva, departe de sat, o moară tradițională, din 1910,care nu mai lucrează dar care este bine conservată de proprietarul locului.

”Avem sute de comori pe raza județului, doar că trebuie ochi care să le vadă și să le scoată la lumină”, afirmă Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean, unul din susținătorii proiectului de promovare a satului vasluian.

La îndemnul primarului, mergem mai departe, să cunoaștem oamenii acestor locuri.

Claudiu Bedregenu este unul din oamenii care dă viață lemnului.  Iar meșteșugul gospodarului  este ușor de ghicit încă de la intrarea în curte, unde un pom uscat a capătat valoare de operă de artă. Claudiu are 47 de ani și spune că sculptura a îmbrățișat-o ca pasiune. ”Când eram pe băncile școlii aveam talent la desen. Apoi am început să desenez lemnul și să îi dau formă cu dalta. Așa am ajuns să fac diverse obiecte de decor, dar și obiecte practice:  draperii, mese, scaune, uși, etc.  Am chiar și un dulap făcut de mine, dar majoritatea obiectelor le-am dat”, ne spune sculptorul.

Fierarul Neculai Tărăgan este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sat. Are 95 de ani și ne întâmpină, bucuros de musafiri. ”Noi am fost zece frați, din care opt băieți. Tatăl a fost fierar, bunicul la fel, iar noi, băieții, am învățat meserie de la tatăl nostru.  Din asta am trăit o viață întreagă și am făcut tot ce se poate face din fier: am potcovit sute, poate mii de cai, am făcut căruțe și tot ce ține de acest meșteșug. Acum cai sunt puțini, dar nici eu nu mai am forță. Dar tot mai intru uneori  în atelier și mai dau cu ciocanul”, ne spune bătrânul zâmbind. Șugubăț,  moș Neculai precizează că, de ar fi știut, aprindea focul și dădea la foale, să vadă toată lumea cum se făcea fierărie pe timpuri. Așa, doar ascultă amuzat  indicațiile fotografilor și se conformează cerințelor, bătând cu ciocanul în nicovală, în ritmul săltăreț al unei melodii pe care o îngână în surdină. ”Să fiți sănătoși, să mai veniți pe aici!”, ne urează la plecare Neculai Tărăgan.

În curtea unui alt fierar, Viorel Chiriac, întâlnim  concentrată toată lumea satului! Omul este fierar și ne face o demonstrație a meșteșugului său, în timp ce  un vecin,  Daniel Ungureanu, ne dă o lecție de îndemânare în arta împletitului din răchită, ”dând gata” un coș de nuiele în nici 40 de minute.  Țacum am 52 de ani, dar de împletit răchită și stuf am învățat de când eram mic. Mai mult, când eram în clasa a VI-a am mers, pentru o vară, la Brodoc, acolo unde se afla un atelier de împletituri, ca să învăț meserie. Așa am învățat diferite tipuri de împletituri și am făcut tot felul de coșuri și coșulețe, de la leagăne pentru copii, la coșuri pentru rufe sau pentru pisici”.

În curtea lui Viorel Chiriac întâlnim însă și cel mai important decor pentru  această perioadă a anului: saci cu struguri, butoaie care așteaptă mustuiala proaspătă, dar și o covată în care strugurii să se prefacă în must, așa cum se făcea odată, când strugurii erau călcați în picioare de fecioarele satului. Avem lângă noi o tânără studentă la Facultatea de Etnologie și Folclor din București, cunoscută publicului vasluian ca interpretă de muzică populară, pe Raluca Radu, de a cărei tinerețe și inocență profităm, rugând-o să reînvie tradiția de altădată. Și pentru ca ritualul să fie complet, spre încântarea tuturor, Raluca Radu a interpretat și câteva melodii în ton cu activitatea desfășurată.

Iar dacă oamenii locului sunt harnici și pricepuți, primarul dă dovadă de aceeași dorință, a omului care vrea să lase ceva în urma lui. Admirăm școala și căminul cultural modern, care aflăm că a fost construit din fonduri locale, prin reabilitarea și modernizarea unui clădiri vechi, nefolosite.

”Anul acesta am obținut finanțare pentru câteva proiecte importante. Astfel, prin PNDL am semnat contractul de finanțare pentru 4 km de drum pe zona Averești – Armășeni-Roșiori. Avem  în derulare un drum de 5,5 km între Tabălăești și Averești, drum din care am realizat deja 2,5 km.  Tot pe PNDL am obținut peste 40 miliarde lei vechi pentru modernizarea a două școli și a unei grădinițe și pentru construirea unui local nou de grădiniță. Totodată s-a aprobat finanțarea  pentru construirea rețelor de apă pentru satele Bunești, Podu  Oprii și Averești, o lucrare de peste 60 miliarde lei vechi, de care vor beneficia peste 1.700 de locuitori ai comunei. După cum se vede, cu resursele pe care le avem, profitând de finanțările care apar, încercăm să creem condiții de trai căt mai civilizate pentru toți locuitorii, astfel încât aceștia să nu vorbească cu mândrie doar de trecutul acestei comune, ci și de prezent”, a spus Vasile Tărăgan, primarul comunei Bunești Averești.

(Mihaela Zărnescu)

-Fotografiile au fost realizate în cadrul proiectului ”Satul vasluian-tradiție și actualitate”, derulat de CJCPCT Vaslui.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *