Patru bărbați din Băcești reținuți pentru violențe și violare de domiciliu

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Vaslui au reținut patru bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, din comuna Băcești, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere, loviri sau alte violențe și violare de domiciliu.

 În după-amiaza de 24 iulie, cei patru bărbați au pătruns în incinta unei  locuințe de pe raza comunei Băcești și au agresat membrii familiei. Anterior, unul din bărbați a avut un conflict spontan cu membrii acestei familiei. Patru persoane cu vârste între 28 și 54 de ani au suferit leziuni corporale. În timpul agresiunii, bărbații au spart cu obiecte contondente și geamurile locuinței.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au efectuat cercetări și au probat activitatea infracțională a celor patru bărbați. Aceștia au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere, loviri sau alte violențe și violare de domiciliu. Bărbații urmează să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.