Incendiu la complexul de locuințe sociale din suburbia Gura-Bustii
În cursul serii trecute, în jurul orelor 2205, în dispeceratul integrat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui şi SAJ s-a primit un apel prin care s-a anunţat producerea unui incendiu la complexul de locuințe sociale din suburbia Gura-Bustii a municipiului Vaslui.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, la faţa locului s-a deplasat Detaşamentul de Pompieri Vaslui, cu două autospeciale de stingere. În momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o camera de locuit de circa 12 mp, alipită de complexul de locuințe sociale precum şi la o magazie. Concomitent cu activitățile specifice desfăşurate pentru localizarea şi lichidarea incendiului, pompierii militari au acționat şi pentru limitarea propagării acestuia la întreg complexul social precum şi pentru evacuarea bunurilor din interiorul camerei incendiate, reuşindu-se scoaterea unei butelii înainte ca aceasra să explodeze.
Flăcările au distrus circa 20 mp de acoperiş pe structură din lemn, magazia confecționată din pereți din lemn, două canapele, un aragaz, un televizor precum şi diverse textile aflate în interiorul locuinței. Intervenţia pompierilor a limitat incendiul la nivelul încăperei respective, fără a afecta celelalte 10 camere din complexul social. Totodată s-au degradat: o butelie, elementele de mobilier şi tâmplarie de la camera de locuit precum şi circa 8 mp de acoperiş din țiglă şi asereală de la complexul social
Împrejurarea determinantă care a condus la generarea acestui incendiu a fost utilizarea necorespunzătoare a coşului de fum, respectiv burlan metalic.
În urma incendiului nu au existat victime, persoanele aflate în interiorul complexului fiind evacuate.