O femeie a ajuns la spital după un accident la Stănilești

Ambulanța SMURD tip B2 (EPA) încadrată cu un echipaj specializat din cadrul Secției de pompieri Huși a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical și transportul la o unitate medicală pentru victima unui accident rutier produs în raza localității Gura Văii, comuna Stănilești. În accident au fost implicate două autoturisme și trei persoane.

La sosirea echipajului de intervenție, au fost găsite două autoturisme, iar o persoană de sex feminin în vârstă de 32 ani avea nevoie de îngrijiri medicale. Până la sosirea paramedicilor, victima fusese extrasă din autoturism de catre ceilalți participanți la trafic. Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral și unul toracic, hemoragie și hipotermie. Victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși. Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.
Cauzele producerii acestui accident sunt cercetate de polițiști.